800.000 de lei. Aceasta este suma alocată anual, din bugetul de stat, pentru cheltuielile cu întreținerea și evenimentele organizate de Memorialul Revoluției din Timișoara. Pe lângă că sunt puțini, banii se decontează lunar abia după ce sunt cheltuiți. Președintele Gino Radu a dezvăluit faptul că în 2020 a fost nevoit să ia un credit ca să poată susține activitatea asociației.
Sunt deja aproape 12 ani de când alocarea pe care statul o face către Memorialul Revoluției din Timișoara nu s-a mai modificat. Sunt 800.000 de lei pe care asociația îi primește anual, însă banii sunt decontați abia după ce sunt cheltuiți, în baza unui decont.
„Avem din 2000 finanțarea. Până am împlinit 25 de ani de la Revoluție am avut chiar 1.200.000 de lei buget, dar s-a mai tot tăiat din el și am ajuns la 800.000. E groaznic cu același buget de 12 ani aproape. Încercăm anul acesta la rectificare să cerem o mărire de buget. Nouă nu ne dă nimeni banii ăștia înainte. Vin cu țârâita. Noi trebuie să avem un fond de rulment minimal pe o lună de 70.000 de lei ca să putem trăi. (…) E aproape imposibil să supraviețuiești, să lucrezi, să faci și proiecte, să ai și activități culturale și cercetare, studii să faci pe niște bani care abia îți ajung pentru întreținere. (…) Știți că eu am împrumutat de doi ani Memorialul? Mi-am făcut un credit, l-am refinanțat în 2020, în februarie. Și am băgat 50.000 în Memorial atunci și nu i-am putut scoate. Încă eu plătesc rate pe ei și mi-e greu. Avem o bază de date, un patrimoniu extraordinar. Ca să îl punem în valoare avem nevoie de un sprijin real.”, a declarat Gino Radu, președintele Asociației Memorialul Revoluției.
O victorie pentru Memorial a venit la începutul lunii mai, odată cu promulgarea unei legi prin care asociației îi sunt alocați bani „până la semnarea contractului de finanțare, lunar, în milita a 1/12 din suma prevăzută în bugetul pe anul anterior”. Concret: „Noi fiind practic un ONG cu o subvenție de la stat, anual trebuia semnat un contract cu Ministerul Culturii, după apariția bugetului de stat pe anul respectiv. Știți foarte bine că bugetul de stat de multe ori a întârziat. Am avut recordul cu bugetul votat abia în martie, după care contractul de finanțare între Memorial și minister a fost semnat undeva spre sfârșitul lunii aprilie. Până când nu ai contract semnat, nu ai finanțare. Noi practic am stat 3 luni și ceva fără finanțare, lucru care se repetă în fiecare an, o lună-două, depinde cum se mișcă statul. A fost și pandemie și (…) sub limita subzistenței trăiam. Am completat legea de funcționare a Memorialului Revoluției, (…) practic, chiar dacă suntem noi un ONG, prin această lege s-a stabilit clar că și Memorialul Revoluției trebuie finanțat ca instituțiile de stat ca să nu avem un vid fără finanțare.”, a explicat Gino Radu.
Sprijin pentru finanțarea Memorialului Revoluției ar putea veni însă și din partea autorităților locale și județene. Lucru care nu se întâmplă. Gino Radu spune că deși asociația este găzduită într-o clădire ce aparține MApN, autoritățile locale le impun celor din asociație să plătească o taxă pentru clădire și teren, taxă pe care Memorialul nu are de unde să o achite.
„Ca să accesezi la proiecte la instituțiile locale și județene trebuie să ai certificatul acela fiscal să nu fii dator, de exemplu, primăriei. Noi nu îl avem pentru că primăria consideră că trebuie să plătim taxe pe această clădire care nu e a noastră, e a Ministerului Apărării Naționale, minister care prin lege nu plătește taxe către stat. Ei au hotărât că noi trebuie să plătim această taxă. I-am rugat de un an pe domnul primar Fritz, conducerea de la primărie, să facă o hotărâre de consiliu local prin care să ne scutească de această taxă. E aproape 12.000 de lei pe an, sumă enormă pentru noi care nu avem venituri. Această taxă nu se poate deconta din bugetul pe care îl primim de la stat.”, a mai spus Gino Radu.
Oficial, Memorialul mai poate aduna venituri din alte surse, cum ar fi sponsorizări, donații, cotizații, inclusiv să desfășoare activități comerciale printr-un SRL propriu. „Vă dați seama că în zona asta cam greu faci asemenea venituri financiare. Pornindu-se din nou și povestea cu turismul, cu vizitatorii… din suma asta poate reușim cumva să scoatem o lună din 12.”, a spus președintele Memorialului.
Reprezentanții Memorialului au pus la punct și un sistem de beneficii pentru persoanele juridice care aleg să sponsorizeze activitatea asociației. E vorba de trei pachete – silver, gold și diamant – în care sponsorii pot beneficia de intrări gratuite la expoziții, primesc cărți și reviste, pot organiza evenimente la sediul asociației, iar membrii diamant au asigurat chiar și un loc în Consiliul Director lărgit al Memorialului.
Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara a fost înființată la 26 aprilie 1990, iar în anul 2000 a fost declarată Ansamblu de interes național. În 2011, asociația a obținut titulatura de instituție de utilitate publică. În 2019, Memorialul Revoluției a obținut Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, acordat de președintele României Klaus Iohannis.