Finanțare europeană asigurată pentru Traseul Revoluției. Primăria Timișoara a semnat contractul

timisoara, primul oras liber de comunism

Traseul Revoluției din 1989 poate fi realizat. Primăria Timișoara a semnat luni contractul pentru proiectul finanțat cu bani europeni, prin PNRR, în valoare de 4,5 milioane de euro. În acest moment, se lucrează la partea de proiectare.

Un proiect important pentru Timișoara va putea fi materializat în perioada următoare. Este vorba de Traseul Muzeul al Revoluției din 1989, pentru care luni, viceprimarul Ruben Lațcău a semnat contractul de finanțare într-un eveniment organizat la București de către Ministerul Dezvoltării.

Mă bucur că de azi avem finanțarea asigurată pentru un proiect-simbol pentru Timișoara: Traseul Revoluției. Păstrăm memoria vie a celui mai important moment din istoria noastră contemporană, cel care ne-a deschis drumul spre libertate, democrație și apartenența la familia europeană. Evenimente, emoții, oameni și mesajul lui Decembrie 1989 vor fi din nou prezente pe străzile Timișoarei, prin acest proiect unic de păstrare și punere în valoare a istoriei noastre. Este datoria noastră să ne asigurăm că generațiile prezente și viitoare nu vor uita”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Valoarea contractului de finanțare este de 4,5 milioane de euro, respectiv 22,3 milioane de lei. Acesta este al doilea contract de finanțare prin fonduri PNRR semnat de Primăria Timișoara.

Mai multe puncte emblematice ale Revoluție vor trece prin diverse intervenții urbanistice: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, zona Băile Neptun, Cimitirul Eroilor și Calea Martirilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată și realitate virtuală, timișorenii și turiștii vor putea retrăi atmosfera acelor zile.

Patrimoniul cultural al orașului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor și digitalizarea locațiilor incluse în traseu. Proiectul prevede și modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spațiul pentru toată lumea, prin iluminat public diferențiat, marcaj tactic, signaletică sonoră și borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban și marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locațiile. Caracterul locului va fi conservat și valorificat, iar pentru două zone (Piața Maria și Consiliul Județean) vor fi realizate studii de iluminat public complete și vor fi propuse soluții de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect”, a informat Primăria Timișoara.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/