Finanţare de aproape 200 de milioane de euro pentru Caraş-Severin

Judeţul Caraş-Severin este la un pas de a obţine finanţarea pentru două dintre cele mai importante proiecte: pe managementul deşeurilor şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în toate oraşele judeţului. În acest fel, cărăşenii vor avea parte de condiţii de trai de nivel european.

La cea mai recentă conferinţă de presă pe care preşedintele Consiliului Judeţean a susţinut-o, acesta a declarat că luna martie aduce ca finanţare sume consistente atrase prin proiecte. De altfel, cele două proiecte la care Sorin Frunzăverde sunt de gestionare a deşeurilor din Caraş-Severin, dar şi de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă din toate oraşele judeţului.

Preşedintele mini parlamentului cărăşean a precizat că pe data de 20 martie va semna cu ministrul mediului contractul de finanţare al proiectului „Managementul integrat al deşeurilor”. „Este un proiect de 50 de milioane de euro, iar marţi a plecat, tot de la Ministerul Mediului, solicitarea pentru începerea finanţării pe modernizarea reţelei de apă, canalizare şi ape uzate, în valoare de 107 milioane de euro, ceea ce înseamnă că ne respectăm acel program de finanţare din fonduri europene”, a spus preşedintele forului judeţean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/