Filosof român, cercetător în neuroștiință la Madrid: „Există în mine un sens de datorie față de țara asta”

Îl cheamă Robert Chiș Ciure și este de loc din Zalău. Premiant dintotdeauna, îndrăgostit de filosofie. Astăzi este unul dintre cercetătorii români care a ales să părăsească țara ca să își poată dezvolta cariera. 

După terminarea liceului, Robert a ales să urmeze cursurile Universității din București. Prima ieșire din țară a făcut-o, pentru studii, la 21 de ani. Astăzi, la 29 de ani, face cercetări în neuroștiință, dar nu în România, ci în Spania.

„Sunt absolvent de filosofie, am obținut un doctorat anul trecut la Universitatea din București, dar parcursul meu este oarecum atipic pentru un filosof. Am fost cu un grant Erasmus în Franța, după care, prin Institutul Cultural Român, am mers în Finlanda. Cu o bursă Fulbright, tot la doctorat, am mers în America, în laboratoare de neuroștiință. Acum lucrez ca neurocercetător la Center for Neurosicences and Ethics în Madrid și urmează un al doilea post-doctorat în New York.”, a povestit tânărul filosof.

„Nu o să mă ascund. A existat un zâmbet căzut atunci când lumea m-a întrebat de unde sunt și am răspuns că din România”

Robert ne-a dezvăluit și cum se împacă filosofia cu neuroștiința, dar și cum a fost primit în laboratoarele din străinătate.

„Cred că filosofia are un rol moderator față de neuroștiință, în multe sensuri. Filosofia oferă anumite instrumente conceptuale care organizează mai bine și fundamentează intuiții teoretice din neuroștiință care vin să explice anumite fenomene care pot fi puse într-un context experimental. Cred că există întotdeauna o gradație de la principii filosofice către principii empirice care pot fi, finalmente, testate prin experiment și mai ales în anumite probleme cum este cea a conștiinței de care mă ocup. Această interdisciplinaritate nu este o opțiune, ci o necesitate. Trebuie să existe un dialog și faptul că există oameni ca mine care au reușit să își obțină o poziție în laboratoare de neuroștiință, deși nu am pregătire per se neuroștiință, dar am demonstrat că pot vorbi la un anumit nivel de complexitate arată că lumea de azi e conștientă că barierele interdisciplinare sunt osmotice, permit tranziția reală, nu doar declarative, instituționale, cu bani dați unor oameni care nu vin dintr-un domeniu de specialitate, ci dintr-un altul, dar care pot contribui semnificativ.”, a explicat Robert.

În ce privește imaginea României în străinătate, Robert spune că a întâlnit două curente:

„În mod paradoxal sunt două imagini: cea a românului extrem de capabil, de civilizat, de inteligent, de inovator și am întâlnit și în America, și în Spania, Finlanda, oameni care mi-au spus: cunosc acea persoană care e din România și care este extraordinară. De asemenea, există și cealaltă față a medaliei: românul ca element mai puțin dezirabil al unei societăți. Nu o să mă ascund, a existat un zâmbet căzut atunci când lumea m-a întrebat de unde sunt și am răspuns că din România. E o realitate, a existat în toate țările, poate mai puțin America pentru că americanii nu ne cunosc, dar în Europa în toate țările în care am fost am întâlnit și reacția aceasta. Firește, nu a fost o discriminare overtă, dar a fost o schimbare sesizabilă a tonalității, a feței, a vocii.”

Robert este unul dintre cei 400 de cercetători români invitați la Smart Diaspora. Spune că plănuiește să revină în țară, definitiv, dar intenția e undeva… departe.

„Am plecat prima dată când aveam 21 de ani, în Franța, am stat jumătate de an și m-am întors. La 24 de ani am plecat în Finlanda, am stat un an, după care la 26 de ani am plecat în America, am mai stat un an, iar acum sunt plecat definitiv în Spania. Plănuiesc să mă întorc poate peste un an sau doi, mi-ar plăcea să mă întorc, dar în condițiile în care nu există un minimum de stabilitate pentru o viață decentă ca cercetător aici, perspectiva de a mă întoarce mă sperie puțin, deși în mine, vă spun sincer, există un sens de datorie față de această societate, de țara asta, de a ajuta tineri cum am fost eu, care nu am fost ajutat prea mult. Au fost câțiva oameni cheie, câteva instituții care m-au sprijinit, dar aș vrea să existe un efort sistemic pentru a sprijini tineri mai capabili decât mine de a face mult mai mult decât am făcut eu.”, a spus Robert.

Tânărul cercetător definește stabilitatea printr-un salariu lunar decent și sprijin pentru cei care vor să aplice pentru obținerea granturilor: „Vorbim de un salariu care să vină lunar, instituțional, nu canibalizare de timp și de energie mentală pentru granturi ca să poți să trăiești o viață semi decentă, un salariu care să îți permită să te poți apleca asupra problemelor teoretice care, vă promit, consumă o grămadă de energie și niciodată performanța intelectuală nu se face prin salturi majore de la o zi la alta. E o acumulare și la un moment dat este o tranziție, o explozie către un inside. Fără acea perioadă de acumulare, fără realmente o gestație intelectuală nu există progres, nu există inside, există maculatură.”

Lipsa stabilității, salariile mici, finanțarea inadecvată a educației, absența unui ajutor real pentru cercetători sau mentalitățile învechite din școală sunt câteva dintre cel mai des invocate vulnerabilități ale României atunci când vine vorba de reîntoarcerea acasă a românilor care își desfășoară activitatea în străinătate.

CITEȘTE ȘI: Smart Diaspora, la final. Îndemnul românilor care fac cercetare în străinătate pentru cei de acasă 

• Tweet
• Pin It