Filipescu, înjurat de pe drumurile blocate din Munții Banatului, din cauza frezei!

filipescu gheorghe

Directorul Aquacaraș a fost desființat în spațiul public total aiurea după ce, în weekendul trecut, drumurile de acces către Semenic și Muntele Mic au fost mai mult blocate! O freză de zăpadă inscripționată cu numele și sigla societății i-a dus pe oamenii revoltați pe o „pârtie” falsă!

Gheorghe Filipescu a fost în zăpadă până în gât zilele trecute, la propriu, dar a încasat-o rău de tot. Atât el, cât și societatea pe care o conduce. „Referitor la activitatea de deszăpezire și la evenimentele de la sfârșitul săptămânii trebuie să spun că ni s-au atribuit ce către unii tot felul de lucrări pe care noi nu le executăm. Noi ne străduim să facem acest serviciu în cele mai bune condiții. Nu spun că totul e perfect, dar să aruncăm cu noroi în societate e prea mult, deszăpezirea nu e o pălărie prea mare pentru Aquacaraș. Singura problemă, pe care o recunosc cu sinceritate, este cea de pe Muntele Mic, dar care a fost generată de alți factori, nu de noi. Au căzut niște pomi pe traseu, eu am fost în zăpadă până în gât! Au căzut pomi, au căzut firele de înaltă tensiune, nu puteam acționa nici într-o parte, nici în alta. Au existat și destui aventurieri pe care a trebui să-i deblocăm. Nu au fost alte probleme care să oglindească neputința Aquacaraș. Avem tot ce e necesar ca să putem presta acest serviciu foarte bine.”, a explicat Filipescu.

Aquacaraș face într-adevăr deszăpezire pe mai multe drumuri județene din Caraș-Severin, dar printre acestea nu se află tronsoanele Prislop – Semenic și nici Telescaun – Muntele Mic, pe care au fost blocaje din cauza zăpezii. Cu toate acestea, Filipescu și societatea Aquacaraș au primit injurii la scenă deschisă. „Toate problemele care au apărut pe aceste tronsoane de drum nu au fost din cauza Aquacaraș. Firma care operează pe platoul de pe Semenic n-a avut freză. I-am închiriat-o noi! Era inscripționată cu logoul și numele nostru, dar nu noi am deszăpezit acolo!”, a explicat directorul Aquacaraș de unde a plecat confuzia.

Filipescu a ținut să mai puncteze ceva. Nu numai că Aquacaraș poate presta servicii de deszăpezire de calitate, ci va oferi soluții și pentru alte probleme, chiar mai complexe: „Ne gândim să achiziționăm și utilajele pe care le are ISU, tocmai să putem rezolva toate problemele care ar putea apărea. Suntem cei mai buni dintre cei buni! Știm ce avem de făcut, știm ce avem de îmbunătățit! Iar pentru a nu mai exista confuzii, repet încă o dată: nu Aquacaraș face deszăpezire astăzi pe următoarele secțiuni de drum: Reșița – Văliug – Semenic, Prislop – Slatina-Timiș și Telescaun – Muntele Mic!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/