Fii gata să dăruiești! Campanie caritabilă în sprijinul unor copii cu autism din zona Făgetului

campanie autism

Cinci copii din zona Făgetului au nevoie de sprijin din partea comunității. Micuții au fost diagnosticați cu autism, iar pentru a le fi de ajutor, va avea loc la Făget o campanie caritabilă.

Autismul, una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, afectează comunicarea și comportamentul în rândul micuților. Pentru a înțelege lumea, copiii diagnosticați cu o tulburare de spectru autist au nevoie de terapie de lungă durată, dar adesea costurile necesare sunt extrem de ridicate, mult peste puterile familiilor lor.

Oamenii cu suflet mare sunt îndemnați să nu rămână indiferenți și să participe la o campanie umanitară la Făget organizată de trei femei inimoase: Emilia Popa, Casia Glava și Florina Răchițan. Banii adunați îi vor ajuta pe copii să continue terapiile de care au atâta nevoie. David, Eliza, Mateo, David și Andrei își doresc să privească lumea la fel ca orice alt copil de vârsta lor.

Cei care doresc să ajute o pot face în mai multe moduri. În data de 8 decembrie, în centrul orașului Făget, în intervalul orar 8-16, va avea loc un târg caritabil unde se vor vinde diverse obiecte donate în acest scop, dar și bilete pentru o tombolă ce are drept premiu o noapte de cazare pentru două persoane la Complexul Turistic Valea lui Liman, cu mic dejun inclus și acces la saună și ciubăr. Prețul unui bilet la tombolă este de doar 30 de lei. Toți banii strânși vor ajunge la cei cinci copii cu autism.

Oamenii care vor să dăruiască bunuri care să poată fi comercializate la târg în sprijinul copiilor sau cei care vor să achiziționeze bilete la tombolă, dar nu pot ajunge la eveniment, sunt rugați să sune la numărul de telefon 0726/535856 (persoană de contact Mia Popa) pentru a stabilii detaliile necesare. Dacă în urma desfășurării târgului caritabil vor rămâne obiecte nevândute, acestea vor fi donate persoanelor nevoiașe.

Tot la începutul lunii decembrie va avea loc și un bal caritabil. Detaliile despre organizare și modalitatea de participare le vom prezenta într-un număr viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/