Fetele lui Busuioc i-au răzbunat pe băieţii lui Omer

Universitatea Reşiţa s-a impus astăzi, pe terenul Universităţii Timişoara, scor 26-22 (11-9), într-un meci din etapa a doua a Diviziei A de handbal feminin.

Dacă handbaliştii reşiţeni nu au reuşit să respecte tradiţia ultimelor confruntări cu Timişoara şi au părăsit ieri, înfrânţi Sala „Constantin Jude”, studentele au trecut peste duşul rece din prima etapă şi au câştigat destul de clar în faţa timişorencelor. Elevele lui Cristi Busuioc au controlat meciul de la un capăt la altul şi au condus aproape în permanenţă cu trei sau patru goluri. Gazdele s-au apropiat periculos o singură dată, în minutul 40, când diferenţa de pe tabela a fost de un singur gol. Busuioc a fost inspirat, a cerut timp de odihnă, a întrerupt seria bună a timişorencelor şi a reorganizat defensiva, iar asta s-a văzut. Universitatea Reşiţa a câştigat primul meci în actuala stagiune şi, poate cel mai important, jocul începe să se lege şi dă speranţe de mai mult.

„Sunt bucuros pentru că am făcut un joc bun şi am obţinut prima victorie în campionat. E important că am trecut peste eşecul usturător din prima etapă, fetele au intrat motivate în teren şi am câştigat la capătul unui meci controlat de noi. E important să repetăm această evoluţie şi în etapele următoare”, a declarat antrenorul Cristi Busuioc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/