Festivalul „Tata Oancea” se pregătește pentru ediția 47

tata oancea

La împlinirea a 50 de ani de la moartea unuia dintre marii promotori ai graiului bănățean, la Bocșa se pregătește ediția cu numărul 47 a Festivalului „Tata Oancea”.

Petru E. Oance, cunoscut sub numele de „Tata Oancea”, s-a născut în anul 1881, la Vasiova. A fost unul dintre marii oameni de cultură ai Banatului, poet, artist popular și unul dintre cei mai de seamă creatori de literatură dialectală bănățeană, dar și promotori ai graiului bănățean.

În semn de omagiu adus artistului-poet, liceul teoretic și biblioteca orășenească din Bocșa îi poartă în prezent numele, iar începând din anul 1976 orașul Bocșa găzduiește Festivalul Interjudețean de Creație și Interpretare a Poeziei în Grai „Tata Oancea”.

Festivalul se desfășoară pe două secțiuni (creație și interpretare) şi pe grupe de vârstă (preșcolar, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal și adulți).

Anul acesta, ediția a XLVII-a (47), va avea loc în perioada 16 – 18 noiembrie, după următorul program:

– 16 noiembrie – ciclul preșcolar și cel primar (grădinița și clasele 0-IV), de la ora 10.00 la sediul din Bocșa, strada 1 Decembrie 1918, nr. 12;
– 17 noiembrie – ciclul gimnazial și cel liceal (clasele V-XII), de la ora 10.00, la sediul din Bocșa, strada 1 Decembrie 1918, nr. 1;
– 18 noiembrie – adulții, de la ora 10.00, la Primăria orașului Bocșa.

La secţiunea CREAŢIE pot participa creatori în grai, indiferent de vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. Fiecare participant are dreptul să se înscrie cu un număr de maximum 5 lucrări. Lucrările (dactilografiate sau redactate la computer) vor fi transmise pe adresa: Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 43, cod 325300, jud. Caraş-Severin, cu menţiunea „Pentru Festival” în 3 exemplare, până în data de 13.11.2023, inclusiv. De asemenea, se va ataşa şi o fişă de prezentare care trebuie să conţină: Numele şi prenumele, data şi locul naşterii, adresa exactă, date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail etc.), profesia, secţiunea şi grupa de vârstă la care participă şi acolo unde este cazul cenaclul literar din care fac parte.

La secţiunea INTERPRETARE pot participa recitatori de orice vârstă, îmbrăcaţi (condiţie obligatorie pentru intrarea în concurs) în costum popular specific subzonei din care provin.

Fiecare unitate de învăţământ (exclusiv cele din oraşul Bocşa) va înscrie în concurs maximum 6 copii, iar fiecare coordonator va avea maximum 2 copii înscrişi. Şcolile de pe raza oraşului Bocşa vor putea înscrie câte 6 copii pentru fiecare ciclu, dar nu mai mult de 15 pentru o unitate de învăţământ.

Recitatorii vor prezenta în concurs o poezie cu durata maximă de 5 minute.

Nu se acceptă în concurs poezii cu texte licenţioase şi nici recitarea unei poezii în grup.

Juriul, format din specialişti în folclor, va aprecia evoluţia participanţilor ţinând cont de următoarele:

– mimică şi gestică;
– text adecvat vârstei;
– cursivitate;
– dicţie;
– costum popular (în caz de egalitate pentru departajare).

Fiecare unitate de învăţământ va completa tabelele anexate şi fişele de înscriere pentru fiecare participant şi le va transmite prin poştă la adresa: Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 43, cod 325300, jud. Caraş-Severin, cu menţiunea „Pentru Festival” până în data de 13 noiembrie inclusiv sau la adresa de e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com. tot până în data de 13 noiembrie inclusiv.

Se vor acorda premii şi menţiuni la fiecare secţiune în funcţie de bugetul festivalului.

Deciziile juriului sunt irevocabile.

Nu se percep taxe de participare.

Intrarea în concurs se va face în funcţie de vârsta concurenţilor, începând cu preşcolarii, ciclul primar, gimnazial, liceal şi adulţii, ţinând cont de asemenea şi de localitatea sau ţara de unde vin concurenţii.

Organizatorii vor putea modifica programul în funcție de eventualele situații neprevăzute.

Informaţii suplimentare se pot obţine la Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 43, tel. 0355/566.613 sau la adresa de e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com, persoană de contact, Ioan Liuț.

Organizatori:
– Primăria orașului Bocșa;
– Consiliul Local Bocșa;
– Casa Orășenească de Cultură Bocșa.

Cu sprijinul:
– Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean;
– Episcopiei Caransebeșului;
– Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (A.T.O.R.);
– Asociației „Pe urmele lui Tata Oancea” Timișoara;
– S.C. Parabo Bocșa;
– S.C. Gradimex Reșița;
– voluntari și sponsori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/