Festivalul Remus Georgescu: recitaluri și concerte la Capitol, Bastion, Sinagoga din Cetate și Parcul Central

filarmonica banatul timisoara

Festivalul de Muzică Nouă Intrada se va numi, din acest an, Festivalul-concurs internațional Remus Georgescu, iar tema acestei ediții va fi „Ecouri”, după lucrarea omonimă a maestrului. Ediția a IX-a a festivalului reunește peste 50 de artiști care vor susține 10 recitaluri și concerte în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, dar și în locuri emblematice ale orașului, precum Bastionul Theresia, Sinagoga din Cetate, o librărie și în Parcul Central.

Festivalul-concurs internațional Remus Georgescu se va desfășura între 16 și 28 octombrie și este compus din concerte, prelegeri, o expoziție despre activitatea maestrului Remus Georgescu (în foaierul de la parterul Filarmonicii Banatul), workshop-uri de compoziție și instrumentale.

O premieră a acestei ediții este organizarea unui concert itinerant. Doritorii pot lua parte la un eveniment în cadrul căruia vor fi interpretate lucrările câștigătorilor competiției de compoziție ce a avut loc în această vară. Spectatorii vor porni pe un traseu prestabilit, îndrumați de doi ghizi ai Muzeului Național al Banatului. Orele de plecare pentru concertul itinerant de duminică, 23 octombrie sunt: 16.00 – grupa I, respectiv 16.30 – grupa a II-a. Traseul este următorul: foișorul din Parcul Central, Sinagoga din Cetate, parcarea subterană a Hotelului Timișoara, librăria Cărturești, Amfiteatrul din Piața Sf. Gheorghe și Bastionul Maria Theresia.

Ediția a IX-a a festivalului aduce în prim plan artiști tineri, studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, piese în primă audiție absolută, compoziții inedite și artiști internaționali de mare valoare. În cadrul evenimentului vor fi organizate workshop-uri de compoziție și instrumentale susținute de muzicieni ai Filarmonicii Banatul Timișoara și artiști din străinătate. În pus, trombonistul britanic Barrie Webb, acordeonistul italian Luca Piovesan și organistul și compozitorul italian Francesco Filidei vor susține prelegeri despre creație și tehnici instrumentale.

Închiderea Festivalului-concurs internațional Remus Georgescu are loc vineri, 28 octombrie, când, de la ora 19.00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara va avea loc un concert simfonic cu lucrări semnate exclusiv de compozitori români. Dirijor invitat: Huba Hollókői (Ungaria). În program: Dan Dediu – Concertul pentru percuție și orchestră, Tiberiu Olah – Simfonia „Giocosa”, Remus Georgescu – Ecouri, oratoriu pentru bas, cor de femei, bandă magnetică și orchestră.

intrada 2022 afis workshops

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/