Festivalul Internațional de Folclor „Hercules” – la o nouă ediție

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Administrația locală de pe Valea Cernei anunță organizarea celui mai longeviv festival de folclor din România.

În perioada 3 – 7 iulie, la Băile Herculane are loc cea de-a 53-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Hercules”, organizat de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Băile Herculane.

Și în acest an, la festival, vor fi prezente ansambluri din diferite regiuni ale României și grupuri ale minorităților naționale, precum și ansambluri folclorice din Serbia, Bulgaria, Turcia și Georgia. Alături de acestea, nume mari ale muzicii populare românești vor concerta în fiecare seară de festival, anunță organizatorii. Tabloul de sărbătoare va fi completat de expozițiile meșteșugărești, gastronomice și de costume populare, dar și de alte evenimente speciale care vor întregi atmosfera celor trei zile de festival.

untitled design

Prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Hercules” a avut loc în anul 1970, devenind astfel un punct de reper important pe harta evenimentelor de acest gen din România.

FOTO: ARHIVĂ

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/