Festivalul „Porțile poeziei” continuă la Oravița

Invitații din toată lumea prezenți în județ în cadrul Festivalului Internațional de Poezie Caraș-Severin, „Porțile poeziei”, vor vizita astăzi orașul Oravița.

Poezia se deplasează la Oravița. În dimineața acestei zile participanții festivalului de poezie vor pleca cu autorcarul la Oravița, iar după ce vor servi prânzul, vor face o plimbare cu trenul pe ruta Oravița-Anina.

La orele 18:00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Oravița invitații străini se vor întâlni cu poeții orăvițeni în cadrul „Meetingului Internațional de Poezie”.

Festivalul Internațional de Poezie Caraș-Severin „Porțile poeziei” a avut deschiderea ieri, în sala de ședințe a Consiliului Județean. Rusia, Japonia, India sau Cipru, sunt doar câteva din țările care au trimis câte un reprezentant poet să participe la eveniment.

Tot în cursul zilei de ieri Uniunea Jurnaliștilor din Banat i-a oferit un premiu de excelență rusoaicei Elena Ivanova Verhofskaia: „Am fost foarte surprinsă de faptul că am ajuns de doar câteva ore într-un loc și deja am premiată. Desigur că poezia produce energia iubirii și a bucuriei. Nu am știut nimic despre acest lucru și nu pot decât să le mulțumesc din suflet tuturor”, declară poeta din Rusia.

Deși din toate colțurile lumii, poeții invitați au fost cuprinși de un singur sentiment: cu toții s-au simțit ca făcând parte dintr-un singur stat numit „Poezia”, așa cum a declarat și poeta japoneză, Kayoko Yamasaki.

Scopul principal al organizatorilor acestui eveniment este să cuprindă județul pe harta festivalurilor de poezie internationale. Lucru care a fost îndeplinit, din moment ce mulți dintre invitați au declarat că, deși provin din țări diferite, iar limba în care sunt scrie poeziile nu este româna, originile lor sunt tot în Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/