Fermierul cercetat de DNA Timișoara pentru tentativă de fraudă cu fonduri UE ajunge în fața magistraților

a ewe standing in a lush new zealand paddock.

Fermierul cercetat de DNA Timișoara pentru tentativă de fraudă cu fonduri UE ajunge în fața magistraților. Ancheta se apropie de final și dosarul va fi instrumentat de Tribunalul Caraș-Severin.

Bărbatul cu pricina a declarat că deține sute de oi pentru a obține bani de la APIA. În realitate, acesta nu avea nici măcar o ovină. Totul a ieșit la iveală și a ajuns în atenția procurorilor DNA.

Acuzațiile care i se aduc sunt: tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

gif card de energie dacus 1000x100

„În cursul anului 2015, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente în care erau consemnate date false (referitoare la numărul de ovine) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, în condițiile în care la momentul formulării cererii către A.P.I.A. inculpatul nu deținea niciun animal. Cererea inculpatului a fost respinsă la plată de către A.P.I.A. din cauza nerespectării condiției privind încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha de pajiște permanentă, ce trebuia asigurată de către solicitant pe toată perioada pășunatului”, transmite DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Caraș Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/