Fermierii vor putea beneficia în acest an de un program de sprijinire a cultivării usturoiului, pe modelul programului pentru tomate, sprijinul fiind de 1.000 de euro pentru un hectar cultivat, a declarat luni seara la Agro TV ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Mediafax.
Suprafața minimă acceptată pentru sprijin va fi de 3.000 de metri pătrați, a precizat Petrea Daea. Pentru a preveni falsificarea, ministrul spune că va fi aplicată o normă tehnică, usturoiul urmând a fi livrat cu o tijă de 10 cm.
Actul normativ este în circuitul de avizare, a mai precizat ministrul Agriculturii, potrivit Mediafax.
De programul de sprijin pentru tomate au beneficiat 16.000 de fermieri. Programul prevede acordarea a 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuind, printre altele, să dețină o suprafață cultivată în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.