Peste 220 de milioane de lei sunt puși la bătaie pentru crescătorii de animale din zona montană, pentru înființarea de stâne, centre de colectare și prelucrare a laptelui sau pentru centre de colectare a fructelor de pădure. Banii vor putea fi accesați după principiul „primul venit, primul servit”.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane(ANZM), acordă finanțare pentru realizarea de investiții în producția românească.
Cele trei programe de sprijin lansate se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de:
Suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.
Persoanele interesate trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este „primul venit – primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.
Proiectele se depun, până în data de 21 noiembrie, accesând site-ul www.azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.
Scopul programelor vizează, pe de-o parte, stimularea investițiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă și menținerea populației active în zona montană și, pe de altă parte, susținerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.