Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au închis o fermă de bovine. Locația unde se creșteau animalele nu avea autorizație de mediu sau pentru gospodărirea apelor.
Societate s-a ales și cu 3 amenzi. Comisarii au descoperit și că în perimetrul fermei se incendiau deșeuri.
„Urmare a unei reclamații, comisarii GNMJ Timiș au efectuat un control, la un operator economic de pe raza județului Timiș, care desfășoară activități de creștere a bovinelor. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că societatea desfășoară activitate cod CAEN 0141 – Creșterea bovinelor de lapte, fără a deține autorizație de mediu și autorizație de gospodărire a apelor. Totodată s-a constatat că pe amplasament se incendiază deșeurile rezultate din activitate”, a transmis Garda de Mediu Timiș.
Amenzile însumează 140.000 de lei. Activitatea firmei poate fi reluată după remedierea problemelor descoperite de Garda de Mediu Timiș.