Ferarule, asta înseamnă să fii idiot!

Discuțiile pe tema votului negativ dat de consilierii locali PSD inițiativei primarului Nelu Popa de achiziționare a unor autobuze la mâna a doua, ca soluție de moment până la sosirea tramvaielor ultramoderne, au devenit tot mai aprinse și s-au transformat în atacuri directe, mai ales după ce unii social-democrați au încercat să inducă în eroare opinia publică.

Unul dintre cei mai tineri consilieri locali reșițeni, Florin Feraru, de la PSD, continuă să înțeleagă ce vrea din dezbaterile ce au loc în plen. De fapt, din inițiativele primarului Popa sau ale consilierilor PNL. Portavocea social-democraților își găsește mai greu cuvintele în timpul ședințelor Consiliului Local Reșița, dar la tastatură se descurcă binișor și prezintă lucrurile în așa fel încât nu-ți pot mirosi decât a șmen sau prostie. Feraru pare a fi dispus să joace rolul de kamikaze, chiar cu riscul ca printre victimele colaterale să se numere și piese grele de la el din partid, din PSD. Omul ar fi spus-o cu subiect și predicat, indiferent că e vorba de Crina sau de oricare altul din predecesorii săi, dacă e să pice vreunul la greu, să pice, lui puțin îi pasă. Asta este însă treaba lui. Dacă e bună soluția lui Nelu Popa, cu autobuze second hand și apoi cu 25 de milioane de euro, bani europeni, investiție în tramvaie ultramoderne, e treaba tuturor, nu numai a lui Feraru.

El spune că nu e o variantă bună, că e aberant să plătești rate 15 ani pentru niște autobuze la mâna a doua care să circule pe străzile municipiului doar cinci. Ce propune Feraru în schimb?! Cel puțin deocamdată, nimic. Poate că preferă să rămână în circulație rablele de la Ro-A Tir. Păcat că fostul său coleg de partid, Mihai Stepanescu, nu-i poate povesti mai multe despre aceste autobuze și despre depoul de tramvaie. Citind că foarte mulți dintre reșițeni vor fi senili în momentul achitării ultimei rate pentru creditul pe care vrea Popa să-l acceseze și că după cinci ani de folosință autobuzele vor fi trase pe dreapta, consilierul local PNL, Hadrian Popescu, a ținut să-l pună la punct pe colegul Feraru, amintindu-i încă o dată de sifonarea banului public din perioada în care PSD a avut majoritatea în Consiliul Local, iar Stepanescu a plecat în cătușe. Să iei credite de 15 milioane de euro ca să torni asfalt, în 3 ani să ți se macine drumurile, să rămâi cu datorii pe încă vreo 25 de ani de la asfaltul ăla, după care să te apuci să critici pe unul care vrea un credit de 10 ori mai mic, ca să schimbe epavele de autobuze cu care se circulă, asta înseamnă să fii IDIOT!, a fost comentariul lui Popescu cu trimitere evidentă la Florin Feraru şi la realizările foştilor aleşi locali PSD, chiar dacă s-a ferit să spună numele.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Organizația municipală PNL a reacționat și ea în această seară față de ieșirile publice ale consilierului PSD Florin Feraru: „Avem un consilier local PSD care ține să fie contra la orice proiect propus pentru dezvoltarea comunității în care trăim. Domnul nu are logică în argumente, dar vrea să fie vedetă. Atât de tare își dorește asta încât nu-și dă seama de penibilul în care se află și atacă noua conducere a primăriei care vrea să cumpere autobuze euro 4 și 5 pe credit, uitând că motivul pentru care Reșița nu își permite altfel de finanțări este gradul de îndatorare lăsat moștenire de șeful său. Pe vremea când acesta conducea Reșița, a luat credit 15 milioane de euro pentru a asfalta orașul, credit pe 30 de ani. Da, Reșița va plăti 30 de ani pentru asfaltul pus de firme apropiate, de casă. Jaful nu îl arătăm noi cu degetul, se vede cu ochiul liber, îl văd toți reșițenii care se lovesc de craterele care au răsărit la fiecare pas după doar 3 ani de la dubioasa asfaltare. Avem o singură întrebare pentru acest domn consilier vedetă: De ce nu faceți socoata cu perioada de creditare încât să o înțeleagă în primul rând șeful și colegii dumneavoastră de partid? Și încercați să înțelegeți cu toții ceva: reșițenii au dreptul la transport local decent, indiferent de modul în care vechea administrație a îngropat bugetul în asfalt”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/