Ziua Femeii Rome a fost marcată duminică, 15 martie, în comuna Vărădia, printr-un eveniment dedicat femeilor din această comunitate și rolului pe care acestea îl au în familie și în păstrarea tradițiilor.
Evenimentul a adunat membri ai comunității rome și nu numai, participanții bucurându-se de o atmosferă de sărbătoare, cu muzică și dans, dar și cu bucate gătite la ceaun. Alături de comunitatea romă s-a aflat și primarul comunei Vărădia, Loredana Racu, care a subliniat importanța rolului pe care femeia romă îl joacă în familie în păstrarea identității.
„În comunitatea noastră, femeia romă are un rol aparte. Ea este sufletul familiei, cea care duce mai departe tradițiile, credința și valorile care ne definesc ca oameni. Prin puterea, răbdarea și iubirea ei, ține familia unită și transmite copiilor respectul pentru identitate, cultură și comunitate. Le doresc tuturor femeilor rome să rămână mereu puternice, demne și mândre de identitatea lor!”, a transmis primarul Loredana Racu.
Evenimentul de duminică a fost, totodată, un prilej de întâlnire și de întărire a legăturilor din comunitate, într-o zi dedicată respectului și recunoașterii rolului femeilor rome.


Primarul comunei Vărădia, alături de comunitatea romă, duminică, 15 martie