Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara i-au mai făcut un test femeii diagnosticate cu coronavirus. Tot astăzi au mai fost analizate alte două probe.
Pacienta de 38 de ani diagnosticată cu Covid-19 a fost testată astăzi, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, susținută de Prefectura Timiș.
„Doamna este în continuare pozitivă, astfel că următorul test va fi făcut peste trei zile începând de astăzi. Starea pacientei este una bună, prezintă însă tuse ușoară care probabil va mai persista”, a declarat Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
Alți doi suspecți au fost testați la unitatea sanitară de la Pădurea Verde, dar rezultatele sunt negativ. Este vorba despre un bărbat și o femeie de 38, respectiv 39 de ani. Cei doi sunt căsătoriți. În 29 februarie s-au întors în țară după ce au fost la schi în străinătate, iar în drumul lor au trecut prin Lombardia. Aceste două persoane au prezentat tuse și durere în gât, motiv pentru care vor rămâne izolate la domiciliu timp de 14 zile. În total, 413 oameni din județul Timiș sunt izolați la domiciliu, iar până acum nicio persoană nu a fost plasată în carantină.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Pompierii cărășeni intervin pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și pășune împădurită, izbucnite pe raza unităților administrati-teritoriale Sichevița și Berzasca. Incendiile se manifestă în multiple focare, existând...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Alina Dragomir |
31 July 2026
De la 1 august, călătoria cu mașina în Bulgaria devine mai scumpă. Vinietele se majorează cu 30%
Daria Alexandrescu |
31 July 2026
UCMH Reșița prinde putere! Uzina se pregătește pentru noi proiecte
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

