Primar al Caransebeșului la al treilea mandat, Felix Borcean acuză lipsa de sportivitate a adversarilor săi în alegerile de duminică!
La 24 de ore de la închiderea secțiilor de vot, social-democratul le-a mulțumit caransebeșenilor pentru reconfirmarea încrederii pe care i-au acordat-o în urmă cu 8 ani. „Chiar cu mai puțin entuziasm, cu un scor extrem de strâns, vă voi dovedi în acest mandat că nu v-ați înșelat. Deși, de regulă, sunt un tip fair-play, nu pot să nu remarc lipsa de sportivitate a adversarilor mei, mijloacele antijoc și cerbicia cu care au abordat această competiție electorală. Cu toate acestea, binele și firescul au triumfat, zic eu, spre binele nostru, al tuturor. Pentru Mitică Rujan, în mod deosebit, rușine! În viață banii nu sunt totul, o luptă nu se termină mereu cu victorie, victoriile adevărate nu se cumpără, iar înfrângerile trebuie acceptate ca atare!”, a transmis Felix Borcean, subliniind că gugulanii au ales inteligent.
Felix Borcean a obținut 2.984 voturi, reprezentând 32,2% din total voturi valabil exprimate. Liberalul Dumitru Rujan a fost votat de 2.897 caransebeșeni, adică de 31,26%. Independentul Bebe Pasere a primit și el 1.831 voturi, însemnând 19,76%, în timp ce Arin Ispas, candidatul Alianței Dreapta Unită a fost opțiunea unui număr de 827 de caransebeșeni. Stelian Cornea, reprezentantul AUR, a strâns 390 de voturi, iar independentul Marius Damian doar 337.