Felix Borcean a votat oameni competenți și corecți pentru Parlamentul European

Primarul liberal al Caransebeșului s-a prezentat la vot după ora 10.00. Felix Borcean a pus accentul pe calitatea oamenilor pe care a decis să îi trimită în Parlamentul European.

A pus ștampila pe toate cele 3 buletine de vot, însă își dorește, în primul rând, oameni corecți și pregătiți, care să reprezinte cum se cuvine România la nivel european. Felix Borcean consideră că alegerile europarlamentare au o importanță mult mai mare decât pare la prima vedere.

CITEȘTE ȘI: Start vot! Aproape 900.000 de bănățeni sunt așteptați la urne

„Am votat pentru niște reprezentanți cât mai competenți în Parlamentul European. Am votat, de asemenea, pentru referendum. Am luat toate cele 3 buletine de vot. Am votat pentru competență, pentru persoane care să ne reprezinte corect în Parlamentul Europei, pentru că aceste alegeri sunt mai importante decât credem la prima vedere, deoarece toate deciziile importante, legate inclusiv de România, se iau în Parlamentul Europei și pentru acest lucru și noi, românii, trebuie să trimitem acolo cele mai bune, pregătite persoane”, a declarat primarul Felix Borcean, la ieșirea din secția de votare.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/