USR cere desființarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari și președinți de consilii județene, prevăzute de o lege adoptată în 2019. Dominic Fritz susține că orice pensie trebuie să fie contributivă și că aleșii locali nu trebuie să depindă de pomeni sau să fie tentați de acte de corupție pentru a-și asigura traiul.
Actul normativ datează de pe timpul guvernului Dăncilă. Deși aceste pensii speciale nu au fost niciodată încasate de aleșii locali, legea fiind suspendată, niciun guvern nu le-a eliminat complet.
„Nu cred că primarii sau alți aleși locali trebuie să aibă un alt sistem de pensii. Bineînțeles că îmi trebuie și mie o pensie când am 65 de ani, bineînțeles că nu vrem ca primarii să depindă de alte pomeni sau să fie susceptibili unor acte de corupție ca să își asigure un trai când ies în pensie, dar trebuie să fie o pensie contributivă la fel ca toți ceilalți români.”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, la Interviurile Express.
Președintele USR spune că reforma pensiilor speciale este corectă, respectă Constituția și este susținută de majoritatea românilor.
„Consider că reforma pensiilor speciale este perfect și 100% aliniată cu Constituția. Mai mult decât atât, cred că Constituția ne-ar cere, dacă o citim cu adevărat și dacă vrem cu adevărat să avem o societate echitabilă, în care fiecare cetățean cântărește egal în fața legii, să facem această reformă.
Ce am spus este că, dacă Curtea Constituțională ar considera neconstituțional să limităm privilegiile în această țară, atunci, într-adevăr, ar trebui să ne gândim la o revizuire a Constituției.
Să scriem acolo că, dacă nu mai sunt bani, nu mai putem plăti pensii uriașe la vârsta de 50 de ani. Nu e posibil să nu avem voință politică pentru a schimba o stare de fapt care revoltă 85% dintre români. Nu cred că există, dincolo de toate diviziunile pe care le vedem în societate, o altă temă care să ne unească într-un mod atât de transpartinic precum pensiile speciale.”, a explicat Dominic Fritz.