Fără misoginism, despre paraşutele politice

Vine o babă de prin Teleorman şi declară că, dacă doamna ministru la miliţieni nu ar fi trecut prin dormitorul prinţului de Teldrum, n-ar fi ajuns unde este acum. Doamna lider vocal al PNL înnopta cu fostul Teo prin oraşele patriei, ea secretară fiind, el candidat. Doamna de Voluntari îşi rupea tocurile pe şantierele patriei, tot în campanie, însoţindu-l pe viticultorul bancher, care se dorea şi el preşedinte. Mai avem o şleahtă de siliconate, vuitonizate ş.a.m.d., prin tot spectrul politic. Care fac de râs doamnele politicii româneşti, care, culmea, au fost mazilite, vezi Mona Musca. Bărbătuşii ăştia politici par a nu-şi putea expune pătrăţelele dacă nu-şi fac paraşutele „oameni politici” sau măcar ceva directoare. Directoare de orice. Şi le vedeţi cum se exprimă. Felul în care foloseşti limba română este, vrei sau nu, legat de nivelul intelectual. Nu că agramaţii masculi din Parlament ar fi mai buni. Dar ei „e mulţi” şi nu apar ca individualităţi. Doamnele însă, în minoritate fiind, sar al dracului în ochi. Prin ţinute, coafură, dar mai ales prin (lipsă de) intelect.

De ce scriu aceste rânduri? Pentru că m-am săturat de ţoapele ce pe sub birouri au ajuns în funcţii cărora nu le pot face faţă. Şi-am văzut şi ieri o dibace domnişoară politiciană ce-l executa pe primarul ce a pus-o în funcţie şi apoi demisă de acelaşi primar. Demisă, conform spuselor duduiei, pentru că nu i-a acceptat avansurile sexuale primarului. Adică, logic vorbind, când a numit-o, i le-a acceptat? Vii cu nişte sms-uri care nu arată decât uşa la care trebuia să ajungi. Totul cu emoticoane de râs, de voie bună. Păi dacă eşti mimoza pudica, domnişoară, nici nu intri în asemenea conversaţii, dacă ţi se par cu tentă sexuală. Sau, primarul Borcean are bordel la adresa respectivă? Zic şi eu, ca să încercăm să-i dăm o conotaţie sexuală. Ce dracului, dovedeşte că eşti bună politic şi administrativ şi le închizi gura tuturor. Tu, nu şi nu. Mă persiflează sexual masculul. Hai sictir!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/