Ultimele săptămâni au fost sub semnul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Românii au rămas acasă, necalificându-se, din cauza nivelului slab. Diferența dintre ai noștri și cel al echipelor calificate a fost atât de mare, încât ai avut senzația că cei de la Campinatul Mondial practicau alt sport. Poate țurca! Câteva concluzii: Țările sud-americane s-au prezentat bine, dând o finalistă și un loc patru, Brazilia, de la care se aștepta mult, dar a oferit destul de puțin. Europa, binișor, și ea o finalistă, Germania. Dar și o medalie de bronz pentru Olanda. Un fel de echilibru între America de Sud și Europa. Am văzut meciuri interesante, cu deznodământ greu de ghicit dinainte, tehnică surprinzătoare, tactici perfecte, implicare și dorința de victorie. Toate lipsindu-le cu desăvârșire alor noștri. Ieri, la ora 23, a avut loc ultimul act: finala între Germania și Argentina. Aș vrea să câștige Argentina. Pentru Messi și talentul lui. Îmi par mai artiști. În schimb, Germania e un mecanism perfect. Care funcționează ca un tanc. Știe una și bună: să meargă înainte și tot înainte. Sigur și eficient. Din acest motiv, mă tem. La o a doua vedere, se pare că Argentina n-are nicio șansă. Vom vedea, va fi interesant! La Parlament, o premieră: domnul Igaș, dezastruosul ministru de Interne din guvernul Boc, a solicitat să i se deconteze o deplasare în Deltă. Pentru…documentare. Documentare în ce? ne-am întrebat. Viața nagâților? Sau a babuștilor? Sau, șmecheria e alta! Apoi, o vizită la UNESCO? Unde să se prezinte rezultatele documentării? În tot cazul, președintele Camerei Deputaților nu a fost d acord. Dacă era vorba de Thailanda sau Tanzania, era acceptată. Domnul Igaș a trecut investiția în undițe, mincioage și râme la pierderi definitive. Poate îl ajută Băsescu. Băsescu Mircea, care s-a mai învârtit de un dosar penal. Cel care are ca obiect tentativa, de fapt, mituirea familiei Bercea, pentru a nu scoate filmulețele incriminatoare pe piață, contra sumei de 20 de mii de euro. Propunere refuzată. Astăzi, Victor Ponta merge la Cotroceni, la cererea lui Băsescu Traian, pentru a lămuri de unde scoate guvernul banii pentru scăderea CAS-ului. Lege criticată de Băsescu. Ponta l-a trimis inițial la Parlament, pentru că acesta a adoptat Legea. În cele din urmă, s-a hotărât să meargă. Are finanțare, o ultimă ocazie de a-i da una peste bot lui Băsescu. S-a hotărât și fuziunea nebunilor din PNL și PDL, pe 26 iunie, când se va alege și candidatul la președinție al PNL-ului: Crin Antonescu sau Iohannis. După cum vedeți, se anunță lucruri. În niciun caz de bun augur, mai ales că se anunță și fuziunea Forței Civice cu ele, cu Mihai Răzvan Pomădatu cu tot. Fără elementul toxic, numit Elena Udrea.