Fără apă în mai multe localități din Timiș. Aquatim lucrează!

Stiri despre intreruperi de apa la Timisoara

Lucrări la rețele și spălări sunt programate în aceste zile pe raza județului Timiș. Vezi cine va fi afectat!

Joi, 25 iulie, între orele 9-14 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV și Liliacului.

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, miercuri, 24 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Cerna și Iosif, iar între orele 9-14 se va opri apa în Honorici. Din aceeași cauză, joi, 25 iulie, între orele 9-14 se va opri apa în Pădureni. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Consumatorii mai sunt rugați să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/