Fâneața cu narcise a prins viață la Zervești

Ca în fiecare lună de mai, comuna cărășeană Zervești se învăluie în parfum de floare. Narcisele au îmbrăcat miresmele de vară și și-au scos frumusețea în văzul soarelui.

În fiecare an comuna Zervești se bucură de frumoasele narcise sălbatice care răsar pe una dintre poienile din inima naturii cărășene. Fâneața de narcise a devenit renumită prin frumusețea și naturalețea sa sălbatică. Pentru că este o zonă sălbatică plină de natură, care merită ocrotită, în luna martie a anului 2000 aceasta a fost declarată arie protejată, spre mândria locuitorilor zonei.

Frumoasele flori se întind pe o suprafață de aproximativ 40 de hectare, pe care narcisa de munte crește spontan, fără a fi influențată de mâna omului. Cu toate acestea, schimbările naturii și-au făcut simțită prezența și aici. Poienile pline de altădată, atunci când florile răsăreau îmbrățișate lăsând impresia unui covor, au fost încet deranjate de arbori și verdeață. Totuși, florile de mai de la Zervești își fac simțită prezența în fiecare primăvară, chiar dacă mult mai răsfirate decât odinioară.

Și anul acesta poienile au fost pline. Cu toate că au fost întâmpinate de stropi de ploaie, și nu de razele blânde ale soarelui, narcisele sălbatice de la Zervești au presărat cu alb fâneața. Nici insectele nu s-au lăsat intimidate de vremea nefavorabilă și au ieșit să-și admire mult așteptatele flori.

narcise zervesti narcise zervesti

Narcisele își așteaptă admiratorii în toată splendoarea lor până la finalul lunii. Vizitatorii au ocazia de a se bucura de natură, dar și de mireasma unică răsfirată de vânt. Mai mult decât atât, se pot întoarce acasă și cu două, trei fire din florile care au ajuns să caracterizeze localitatea Zervești.

Rezervația naturală plină de narcise de la Zervești este, de asemenea, un important obiectiv turistic al zonei. Astfel, iubitorii de natură care își poartă pașii în luna mai prin împrejurimile Caransebeșului nu ar trebui să rateze și o vizită prin poienile albite de miile de narcise.


narcise zervesti

Tot la Zervești, în fiecare început de vară se organizează și o sărbătoare dedicată exclusiv frumuseții narciselor sălbatice. Celebrarea frumoaselor flori a fost ţinută pentru prima dată în anul 1965 și a fost iniţiată de către un om al locului, Trandafir Cocîrlă. De atunci începând, ziua narciselor a devenit sărbătoare anuală la Zervești, pentru care localnicii și turiștii se pregătesc în fiecare început de vară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/