Familie din Yemen, oprită la o frontieră din Timiș

Politia de frontiera Timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O familie din Yemen a fost oprită să iasă din țară de polițiștii de frontieră. Nu aveau documentele necesare pentru a trece în Serbia.

Cei cinci membri ai familiei, doi bărbați, două femei și un copil, au fost depistați în apropierea de punctul de trecere a frontierei Jimbolia. Aceștia intraseră legal în țara nosatră, dar voiau să ajungă ilegal în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat o familie din Yemen, doi bărbați, două femei și un minor, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

„În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt o familie din Yemen, patru adulți, doi bărbați și două femei cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani şi un minor de 13 ani, care au intrat legal pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în diverse state din vestul Europei”, a transmis Poliția de Frontieră.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Tot mai mulți străini care vin legal în România ajung în Timișoara, stau o bucată de vreme și apoi încearcă să treacă granița în Ungaria sau Serbia. Și marți, alți 3 pakistanezi au fost prinși la Lunga.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/