Falimentul SC Turist Semenic, pus în spatele lichidatorului judecat pentru devalizarea patrimoniului Reșiței!

Controversatul Gruia Stoica n-ar avea o vină atât de mare pentru paragina în care au ajuns Hotelul Semenic din centrul Reșiței și infrastructura turistică de pe munte! Devalizarea SC Turist Semenic ar fi fost, de fapt, opera lui Ion Tudor, fostul administrator special al societății!

Cel puțin asta pretinde administratorul judiciar Constantinescu LAW & Insolvency IPURL, în mandatul căruia societatea a intrat în faliment, administrator care i-a făcut plângere penală lui Ion Tudor și pe care l-a chemat în sala de judecată pentru a antrena răspunderea acestuia. Încă înainte de declanșarea procedurii generale a falimentului, actualul administrator judiciar al societății declara pentru expressdebanat.ro, prin vocea reprezentantului Valentin Truțan, că va sesiza organele de cercetare penală deoarece Ion Tudor, în calitate de administrator judiciar, în loc să urmeze planul de redresare a societății, a urmărit în realitate devalizarea acesteia. După același scenariu ca la CET Energoterm sau alte societăți cu patrimoniu bogat, spețe pe care le-au investigat procurorii DIICOT și pentru care Ion Tudor răspunde astăzi în fața legii. „Urmează să fie o anchetă destul de mare, plecând de la următorul aspect: în 2011 primesc un patrimoniu foarte mare, am obligaţia să îl întreţin, să îl dezvolt conform planului de reorganizare, dar eu fac exact contrariul, nu-l conserv, nu-l păzesc şi ajung în faliment. Nu domnul Gruia Stoica este cel care a adus în faliment SC Turist Semenic! Nu Gruia Stoica a dus la faliment, cel care a dus la ruine este fostul administrator judiciar pentru că nu a respectat ce s-a obligat. Și nu numai asta. În momentul în care a fost desemnat ca şi administrator judiciar, una dintre principalele competenţe ale lui era de a conserva bunurile mobile şi imobile, de a asigura pază şi de a le conserva, aspect care nu s-a întâmplat!”, afirma Valentin Truțan.

Ce înseamnă antrenarea răspunderii fostului administrator judiciar explică avocata Ramona Todor-Maftei, de la Societatea Civilă de Avocați Law Partners: „Cu titlu de noutate în legislația românească, Legea 85/2014, spre deosebire de vechea reglementare, instituie în mod expres răspunderea civilă specială a administratorului judiciar în procedura insolvenței. Răspunderea practicianului în insolvență este antrenată în condițiile răspunderii civile delictuale, care este un gen de răspundere specială, bazată pe poziția subiectivă a subiectului, ce intervine în caz de exercitare cu rea credință și culpă gravă a atribuțiilor. Pentru a putea fi tras la răspundere, trebuie îndeplinite anumite condiții, și anume existența unei fapte ilicite săvârșită cu gravă neglijență sau imprudență, prin încălcarea normelor și obligațiilor legale și vătămarea unor interese legale”.

În ceea ce privește prejudiciul, explică specialistul în Drept, acesta nu poate fi decât cel în legătură cauzală directă cu fapta, adică acesta trebuie să fie consecința directă a acțiunilor administratorului judiciar. În speță, Ion Tudor. „Cu titlu exemplificativ menționăm în acest sens situația în care administratorul agravează starea de insolvabilitate a debitorului, prin imprudență sau neglijență, prejudiciind astfel interesele debitorului supus procedurii insolvenței, cât și pe cele ale creditorului. Administratorul judiciar se va putea exonera de răspundere dacă dovedește că prejudiciul nu este consecința comportamentului său, ci acesta a fost cauzat de intervenirea unui eveniment de caz fortuit, forță majoră sau că acesta este consecința faptei unui terț sau a victimei”, subliniază avocata Societății Civile Law Partners.

Potrivit Ramonei Todor-Maftei, legea instituie și o cauză specială de exonerare a răspunderii, denumită regula judecății de afaceri, în privința administratorilor judiciari care se informează corespunzător înaintea luării unei decizii de afaceri și care au convingerea că deciziile luate sunt în beneficiul societății. Ceea ce nu ar fi cazul aici, după cum acuză ultimul administrator judiciar al SC Turist Semenic, Constantinescu LAW & Insolvency IPURL.

Cine a îngropat însă în realitate turismul de pe Semenic vor stabili instanțele civile și organele de cercetare penală, cu care atât Ion Tudor, cât și Gruia Stoica sunt deja familiarizați.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/