135 de familii din Timișoara vor plăti facturi mai mici la întreținere. Primăria Timișoara anunță că încep lucrările de reabilitare termică, cu bani europeni, la șase blocuri.
Primăria Timișoara informează că la șase blocuri încep lucrările de reabilitare termică, cu bani europeni. Asta după ce instituția a semnat contractele de execuție. Cele șase blocuri au deja aprobate soluțiile revizuite de eficientizare energetică prin programul POR 2014-2020.
Concret, urmează să fie izolate termic 135 de apartamente din blocurile situate pe str. Gh. Lazăr, nr. 36, str. Brândușei, nr. 4 și 11, Calea Torontalului, nr. 66, bl. 119, str. Felix, nr. 23, bl. 75, sc. A+B și Aleea Cascadei, nr. 1.
„Pentru patru dintre aceste blocuri a fost lansat deja ordinul de începere a execuției, iar pentru două a fost semnat contractul de execuție și urmează să se predea amplasamentul și să se lanseze ordinul de începere a lucrărilor. Noile soluții de reabilitare energetică prevăd utilizarea sistemului termoizolant cu vată minerală bazaltică. Procesul este în curs și, pe măsură ce noile soluții sunt aprobate de consilierii locali, proiectele de reabilitare energetică a blocurilor incluse în Programul POR 2014 – 2020 vor intra în următoarea etapă de lansare a licitației de execuție și realizare a lucrărilor efective de termoizolare”, a transmis Primăria Timișoara.
De asemenea, săptămâna viitoare vor fi supuse aprobării Consiliului Local Timișoara documentațiile pentru alte opt blocuri. La finalul lucrărilor de reabilitare, va fi diminuat consumul energetic pentru încălzirea apartamentelor.