Primăria Bozovici a comandat deja mobilierul care va fi instalat în noul corp de clădire al școlii gimnaziale, în care elevii vor intra din septembrie.
Mai sunt de pus la punct mici detalii înainte ca investiția de aproape 6 milioane de lei să fie recepționată de autoritățile din Bozovici. S-a lucrat aproape doi ani la proiectul câștigat de Primăria Bozovici pe Programul Național de Dezvoltare Locală, care a presupus reabilitarea școlii cu clasele I-VIII din localitate și extinderea edificiului cu un corp nou.
„Avem o clădire nou construită și suntem aproape gata cu ea. 90% este finalizată, mai trebuie să ne vină mobilierul și probabil cu începutul noului an școlar să mutăm copiii în noua clădire. A fost nevoie de o prelungire pentru câteva săli de clasă și laboratoare. Actuala clădire a școlii a fost și ea reabilitată prin același proiect, derulat pe PNDL. În perioada imediată ne vom muta cu lucrările la exterior, vom amenaja și curtea unității de învățământ”, ne-a declarat primarul comunei Bozovici, Adrian Sergiu Stoicu.