Extinderea Sălii 2 a Naționalului din Timișoara ar putea începe anul acesta. Spectacolele, găzduite de un alt spațiu neconvențional

sala 2 image 2022 07 04 at 12.24.44

Sunt șanse mari ca lucrările de extindere ale Sălii 2 din Parcul Civic să înceapă în anul Capitalei Europene a Culturii, spune directorul Teatrului Național din Timișoara. Se așteaptă doar eliberarea avizelor necesare de către ministerul de resort ca licitația pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor să poată fi lansată. 

Sala 2 este folosită exclusiv pentru teatru din 2016, atunci când spațiul a intrat în administrarea Teatrului Național. Ministerul Culturii a inclus extinderea și modernizarea acesteia, ca obiectiv prioritar, în 2019, în ordonanța de urgență privind finanțarea proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Anul trecut au fost prevăzuți banii, în concret: aproximativ 30 de milioane de lei. Sunt șanse mari ca lucrările să fie demarate în acest an, este de părere directorul Teatrului Național din Timișoara.

„Am depus studiul de fezabilitate la minister (n.r, Ministerul Culturii), așteptăm avizul ministerului pentru a putea începe cât mai curând licitația pe fondurile aprobate de minister prin OUG 83. În momentul în care avem avizul pe studiul de fezabilitate, putem demara procedura pentru proiect tehnic plus execuție, la pachet, după care clar anul acesta trebuie făcută sala. Ideea este că noi vrem să facem sala anul acesta.”, a declarat Ada Hausvater, directorul TNT.

Lucrările ar trebui să dureze, de la demararea lor, cel mult jumătate de an, cu condiția ca „toată lumea implicată să reacționeze”. În acest timp, spectacolele se vor desfășura într-un alt spațiu deținut de teatru, nefolosit până acum de actori. „Noi avem ca alternativă ideea că în perioada în care vom avea sala blocată vom putea juca la fabrica de decoruri, chiar pe bancul de lucru, luând avizul de la ISU pentru a putea juca spectacolele temporar. Spațiul nu a mai fost deschis publicului, acum este doar spațiu de lucru pentru atelier. Este fabrica, sunt atelierele, depozitele, dar este spațiul teatrului, este un spațiu foarte frumos, nou, foarte bun, eficient și destul de modern.”, a mai spus directorul teatrului.

Prezent la Timișoara în zilele deschiderii programului TM2023, ministrul Culturii a dat asigurări că, în cazul în care lucrările la Sala 2 nu vor începe în anul Capitalei, teatrul nu va pierde banii prevăzuți deja în documente. „Eu asigur finanțarea, oportunitatea o va decide managementul local. (…) Cu certitudine. Banii nu se pierd, banii vin înapoi după care pleacă iar la Timișoara. Oricum se rezolva, dar cu atât mai mult cu cât ei sunt alocați prin lege.”, a spus Lucian Romașcanu.

Sala 2 este parte din Bastionul Theresia a cărui construcție a început în 1732. A fost manej, depozit, arhivă și spațiu de expoziții. În ultimele decenii ale secolului trecut a fost folosită ca sală de sport, apoi, din 2008, ca sală de teatru. Forma actuală a sălii datează din 2009, când întreaga clădire a trecut printr-o refacere de amploare care a presupus construirea unei structuri autonome în interiorul zidurilor fostului manej, crearea și utilarea spațiului destinat scenei și a celui destinat publicului, dar și crearea unui nivel destinat cabinelor, sub nivelul sălii de spectacole.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/