Expoziție tehnică de Ziua Protecției Civile în Timișoara

expozitie pompieri timisoara

Timișorenii care trec prin zona centrală pot admira o expoziție tehnică a pompierilor, dar pot învăța și manevrele de prim ajutor.

Evenimentul are loc cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înființarea Protecției Civile în România. Atunci, Regele Carol al II-lea a semnat Înaltul Decret Regal ca Regulament al Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Denumită și ,,Arma Vieții”, această componentă cuprinde măsuri de ocrotire a populației, bunurilor materiale în caz de război, calamități sau dezastre naturale, asigurând condițiile necesare supraviețuirii.

ISU Banat organizează „Săptămâna Protecției Civile”.

„Zilnic, în perioada 26.02. – 04.03.2024, între orele 1000 – 1500,, ne vom prezenta cu puncte de informare preventivă cu tematica de protecție civilă, expoziții statice și măsuri de acordare a primului ajutor medical, precum și activități de promovare a programului Salvator din pasiune”, a transmis ISU Timiș.

tehnica pompieri timisoara

Pe pompieri îi găsiți în Piața Victoriei și în Piața Unirii din Timișoara, dar și în Lugoj, Făget, Buziaș, Sânnicolau Mare și Deta.

Miercuri, în fața Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara va fi organizat un punct de informare preventivă. Acesta va avea tematica de protecție civilă, expoziție statică și măsuri de acordare a primului ajutor medical, între orele 0900 – 1300.

Tot miercuri, are loc exercițiul de alarmare publică. De la 11:00 vor suna sinerele, pentru a se verifica starea lor tehnică.

utilaje salvare isu timis

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/