Expoziție inedită la Muzeul Banatului, despre povestea familiilor nobile din regiune

muzeul banatului din timisoara

Expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă” va putea fi vizitată între 26 octombrie și 24 noiembrie, la mansarda Bastionului Maria Theresia din Timișoara.

Evenimentul aduce la viață istoria familiilor nobile din Banat, începând cu anul 1779 când regiunea a fost reintegrată în Regatul Ungariei, până în 1919, când Banatul a devenit parte a României. Printre obiectele expuse se numără portrete, mobilier de epocă, textile, sticlărie și ceramică nobiliare, toate oferind o privire unică asupra stilurilor de viață și gustului aristocratic din acea perioadă. Colecțiile prezentate provin din muzee și arhive din Banat, Serbia și Ungaria, dar și din colecții private, aducând în prim-plan o parte importantă a istoriei regiunii.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 25 octombrie, la ora 18.

Vizitatorii vor putea admira și o serie de fotografii rare realizate de celebrul fotograf Klösz György, care surprind interioarele reședințelor nobiliare emblematice din Banat, precum castelele familiilor Nákó, Karátsonyi și Zselenszky. Totodată, expoziția explorează și fenomenul domeniilor nobiliare, adevărate centre de putere și cultură în Banat, între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea. Deși multe dintre aceste domenii au fost distruse sau confiscate în perioada comunistă, expoziția reunește o selecție de obiecte care au supraviețuit acelor vremuri.

Printre atracțiile principale ale expoziției se numără o colecție recent achiziționată de Muzeul Național al Banatului, care cuprinde portrete și obiecte aparținând familiilor nobiliare Patyánszky, Vukovics,  Kinsky și Capdebó de Bărăteaz. De menționat sunt și 27 de fotografii cu familia Capdebó, care reflectă viața aristocratică din Banat și relațiile sociale ale acestei familii cu personalități ale vremii.

Expoziția va fi deschisă publicului de miercuri până duminică, între orele 10-18, cu ultima intrare la ora 17.30.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/