Cinci instituții publice din Reșița devin spațiu expozițional pentru obiecte de design inspirate de piese din colecția muzeului.
Proiectul „MBM Creativ” ajunge la final prin expunerea obiectelor create de designerii Ioana Ciolea, Mihalea Zvîncă, Bogdan Cătălin Nica, Andrei Cristian Turenici și Sebastian Valeriu Bârlică. Cei cinci au fost selectați în urma unui concurs de idei, organizat în cadrul proiectului în valoare de 150.000 de lei finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național. Creațiile lor por fi văzute la consiliul judeţean, biblioteca judeţeană, direcția pentru cultură, centrul de cultură și artă și liceul de arte.
Inițiativa este una inedită la nivel național, fiind printre puținele de acest gen organizate până acum în țară. Muzeul reșițean își resetează astfel viziunea de prezentare a propriilor colecții prin co-interesarea creativilor în proiecte de intervenție artistică. Astfel se pun bazele unui dialog între obiectul ca sursă de inspirație și cel rezultat la final. Creațiile rezultate interpretează în mod original elemente din colecțiile de istorie, artă și etnografie ale Muzeului Banatului Montan.
Începând de astăzi, publicul este invitat să viziteze inedita expoziție care rămâne deschisă până la finalul lunii februarie. În cele cinci locații, pot fi văzute lampa Ioanei Ciolea, penarul roll-up al lui Bogdan Cătălin Nica, bobocul Mihaelei Zvîncă, tricoul MBM realizat de Andrei Cristian Tureniuc și furnalul lui Sebastian Valeriu Bârlică. În cadrul aceluiași proiect, cu ajutorul creațiilor celor cinci designeri, se pun bazele unui studio creativ online pe modelul studiului de la Rijksmuseum din Amsterdam. Publicul larg este invitat la creativitate în cadrul secțiunii de studio creativ deschisă pe site-ul muzeului, secțiune prin care se dorește stabilirea unei conexiuni directe între muzeu și public.
Concret, în cadrul secțiunii amintite, au fost urcate mai multe imagini cu care publicul este invitat să-și exerseze creativitatea. Acestea pot fi descărcate și prelucrate, noile imagini putând fi retrimise muzeului reșițean. Cele mai reușite și interesante vor fi adăugate în galeria din secțiunea amintită. Intră pe site-ul Muzeului Banatului Montan și „joacă-te” creativ cu imagini din colecția acestuia.