UPDATE. Explozie la Petromidia! Nori negri de fum, vizibili de pe plajă

O explozie s-a produs astăzi la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Primele informații arată că cel puțin două persoane au fost rănite.

Din Corbu se observă flăcările unui incendiu violent izbucnit la Midia Năvodari, iar primele informații arată că o explozie s-ar fi produs la o instalație de la Rafinăria Petromidia. Tot primele date arată că o persoană ar fi suferit arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% din suprafața corpului. La fața locului intervin 8 autospeciale și 3 ambulanțe.

publicitate online in ziar Express de Banat

IGSU anunță oficial că este vorba despre o explozie urmată de incendiu la o rafinărie din localitatea Năvodari. Din informațiile de până acum, două persoane ar fi rănite.

Localnicii din Năvodari au primit mesaj RO-ALERT după explozie. Populația este sfătuită să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona exploziei. Polițiștii au închis circulația în zonă. Sunt degajări mari de noxe, astfel că oamenii sunt sfătuiți să stea în locuințe și să închidă geamurile.

Bilanțul exploziei de la rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța, a ajuns la șase victime, din care una cu arsuri grave, pe 45 la sută din suprafața corpului. O persoană este căutată la ora transmiterii știrii fiind dată dispărută.

UPDATE, ora 14.00

Potrivit ISU Constanța, în urma exploziei urmate de incendiu de la rafinăria Petromidia din Năvodari au rezultat șase victime. Una dintre persoanele rănite are arsuri pe 45% din suprafața corpului și a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital. O altă victimă are arsuri la nivelul feței. O altă persoană are traumatism la picior, alta – traumatism lombar și alta – arsuri minore. Toate victimele au fost duse la spital.

ISU Constanța transmite că o persoană este dată dispărută.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/