Licitația pentru realizarea expertizei și a proiectului tehnic pentru o viitoare reabilitare a Palatului Baroc din Timișoara a fost anulată. Se depuseseră 2 oferte.
O firmă din Timișoara și una din Oradea ar fi vrut să întocmească documentele tehnice pentru proiectul Muzeului de Artă. Acum însă, obiectivul mai așteaptă. Contractul ar fi fost de 735.000 de lei.
Instituția de cultură lansase, la final de decembrie, licitația pentru „reabilitare acoperiș, clădiri, curți interioare și fațade imobil Palat Baroc – Muzeul Național de Artă Timișoara – expertiză tehnică, DALI, proiect tehnic, detalii execuție, taxe, avize, autorizații”. Procesul birocratic este unul stufos pentru că este vorba de un monument istoric de clasa A. Este una dintre clădirile emblematice ale Timișoarei.
„Obiectivul general al proiectului este protejarea, conservarea, și punerea în valoare a unui ansamblu construit având statut de monument istoric, optimizând totodată condițiile actuale de funcționare și aducându-le la standardele contemporane de utilizare specifice unui program muzeal”, se arată în fișa de date a licitației.
Palatul Vechii Prefecturi, denumit și „Palatul Baroc”, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timișoarei.
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați să câștige alegerile cu...
Raluca Pantea |
13 July 2026
Raluca Pantea |
12 July 2026
Raluca Pantea |
11 July 2026
Votează parlamentarii la ordin? Explicațiile unui deputat de Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

