Experți din Norvegia și de la UPT promovează cultura verde

cultura parcurilor upt (2)

Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Norwegian Institute for Bioeconomy Research și Norwegian University of Science and Technology au pus bazele inițiativei „Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”.

Inițiativa susţine programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, promovând ca direcție strategică de acţiune protecția, promovarea și restaurarea patrimoniului cultural verde – factor fundamental în afirmarea identității noastre interculturale şi în dezvoltarea oraşului în anii ce vor urma.

Această inițiativă porneşte de la premisa că Timișoara, capitala culturală europeană a anului 2023, trebuie să promoveze și cultura spațiilor verzi, pentru ca acest oraș să nu-și dezmintă reputația de oraș al florilor. În țările nordice precum Norvegia, importanța zonelor verzi în dezvoltarea urbană a fost recunoscută de mult timp, raportul suprafețelor cu zone verzi raportat la numărul de locuitori fiind printre cele mai mari la nivel internațional. Devine astfel evidentă importanța creării unor parteneriate puternice între aceste țări în vederea promovării zonelor urbane verzi. Instituțiile participante la implementarea acestei inițiative vor conlucra în vederea așezării bazelor unui parteneriat pe termen lung care va urmări dezvoltarea cooperării în domeniul promovării zonelor verzi, a serviciilor ecosistemice oferite de infrastructura verde urbană și a necesității utilizării soluțiilor bazate pe natură ca răspuns la provocările actuale cu care se confruntă zonele urbane.

Din necesitatea unei noi abordări a conștientizării cetățenilor și autorităților cu privire la importanța infrastructurii verzi urbane, instituțiile implicate în această inițiativă vor organiza, la sfârşitul lunii mai 2023, o serie de evenimente la Timişoara – workshop, masă rotundă, respectiv climaton, cu participarea activă a unui număr de cel puțin 10 experți din România și Norvegia. Evenimentele cu caracter bilateral vor dezbate probleme precum promovarea culturii conservării serviciilor ecosistemice oferite de zonele verzi urbane, utilizarea durabilă a serviciilor ecosistemice în dezvoltarea urbană durabilă, respectiv promovarea culturii implementării soluțiilor bazate pe natură ca instrumente utile în domeniul dezvoltării urbane durabile. În cadrul climatonului, participanții vor dezbate problemele legate de schimbările climatice și cele privind provocările curente la adresa mediului urban, prin prisma abordării unor soluţii privind multifuncţionalitatea parcurilor.

cultura parcurilor upt (3)

Grupurile de experți vor lucra, de asemenea, și la elaborarea unui ghid de bune practici pentru promovarea culturii conservării serviciilor ecosistemice oferite de zonele verzi urbane și a utilizării sustenabile a serviciilor ecosistemice în dezvoltarea urbană durabilă.Aceste activităţi ale proiectului au fost pregătite la finalul lunii martie în cadrul unor întâlniri bilaterale ce au fost desfășurate în Norvegia, în Trondheim la sediul partenerului norvegian  NTNU şi, respectiv în Ås, la sediul NIBIO. Asociaţia culturală „Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” a sprijinit iniţiativa prin distribuirea de volume „Timişoara, atunci şi acum” (cu imagini şi informaţii despre oraş) echipei de proiect de la NTNU.

Proiectul „Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”, beneficiază de un grant in valoare de 242517.26 lei din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin graturile SEE si Norvegiene.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic Eurpean (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/