Există un plan de restructurare a Spitalului Județean. Cine să-l asculte?

alina stancovici

De luni bune, Consiliul de Administrație de la Spitalul Județean de Urgență Reșița se întrunește cu un singur țel: schimbarea conducerii. Niciun plan de îmbunătățire a serviciilor schițat pe hârtie. Totuși, un plan conturat există, însă cine are vreme să-l discute?

Se tot bate monedă pe faptul că Spitalul Județean de Urgență Reșița nu merge bine și ar trebui făcut ceva pentru redresarea lui. Doar că, atât timp cât războiul Dunca-Stancovici nu se stinge, orice altceva este trecut pe planul doi. Discuțiile dintre conducerea Consiliului Județean și cea a Spitalului Județean sunt extrem de rare, iar atunci când ele există, se aruncă vorbe ca la ușa cortului, departe de solemnitatea celor două instituții.

Dacă ne referim la ședințele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a spitalului, după cum se arată în lege, ei bine, nu e nici măcar pe-aproape. E doar scandal, schimburi de replici, căutare de vinovați și un chin continuu de a-i face pe plac președintelui Consiliului Județean și a demite conducerea. Cu orice preț! Niciun plan schițat pe hârtie, niciun sfat, nicio vorbă bună. Doar gâlceavă care n-ajută pe nimeni, cu atât mai puțin pacienții.

Se pare că totuși un plan există. El este pus deja pe hârtie. Doar că în Consiliul de Administrație n-a fost timp pentru el până acum.

„Haideți să stabilim când facem un Consiliu de Administrație adevărat, în care să aducem în discuție și să supunem avizării planul de restructurare a spitalului. Suntem acuzați că nu există. Există! Este făcut! Dar el trebuie avizat într-un CA statutar. Haideți să stabilim când îl facem. În ultima vreme noi n-am mai fost întrebați când facem. Facem CA-ul pentru că avem un țel: revocarea managerului. Haideți să discutăm într-un CA planul de restructurare a spitalului care a fost discutat și în consiliul medical, și în comitetul director. Haideți să discutăm și acest aspect. Până la urmă, astea sunt importante.”, a atras atenția managerul Alina Stancovici.

Răspunsul dat de Paul Purea, președintele forului, este cât se poate de elocvent și reflectă perfect situația din ultima vreme: scandalurile și orgoliile, care au dus la o penibilitate de neimaginat pentru orice instituție publică județeană, împiedică discutarea și mai ales rezolvarea problemelor cu adevărat importante. „Atât timp cât acest Consiliu de Administrație a fost format din 3 sau 4 oameni nu puteam să luăm hotărâri decisive și hotărâri foarte importante.”, a replicat Paul Purea.

Cu toate acestea, în cea mai recentă ședință de CA, derulată vineri, 28 aprilie, când au fost prezenți 6 din cei 7 membri, s-au purtat din nou tot felul de discuții, inclusiv eterna demitere a conducerii, dar nicio vorbă despre întâlnirea în care planul de restructurare să fie pus pe masă.

CITEȘTE ȘI: Lovitură de pedeapsă! Viorel Lolea, cel mai bun executant!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/