EXCLUSIV: Şansă nesperată pentru azilurile din Anina şi Bocşa

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri finanţarea pentru un nou program naţional pentru vârstnicii instituţionalizaţi.

Guvernul a aprobat miercuri Programul Național pentru Creșterea Calității Vieții Persoanelor Vârstnice care trăiesc în cămine. Căminele pentru persoane vârstnice pot fi finanțate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului de specialitate și a cheltuielilor curente de funcționare, astfel încât să asigure revizuirea și implementarea planului individualizat de asistență și îngrijire, precum și scurtarea timpului de soluționare a cererilor în așteptare, acordând prioritate identificării de soluții pentru acordarea serviciilor de îngrijire în comunitate și la domiciliu.

Bugetul alocat acestui program de interes național este de 9 milioane lei, iar perioada de derulare a programului nu depășește data de 30 noiembrie 2016. Fondurile se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu această destinație.

Conform actului normativ aprobat de Guvern, suma maximă care poate fi solicitată este de 50% din standardul minim de cost stabilit la nivel național pentru căminele pentru persoane vârstnice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 978/2015, în funcție de capacitatea căminului, din care: minim 30% pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului de specialitate angajat al căminului sau cu care acesta a încheiat contract de prestări de servicii pentru activitățile de evaluare/elaborare/implementare a planului de intervenție/îngrijire și asistență/management de caz; restul, până la maxim 50%, pentru acoperirea altor cheltuieli curente de funcționare.

Pentru căminul din Anina vestea cade mai ca în al doisprăzecelea ceas. Acolo deja ne pregăteam să mutăm bătrânii în altă parte, nu se mai puteau finanţa. Vestea este tare bună. Deocamdată nu ştim dacă finanţarea va veni prin AJPIS sau direct prin minister, dar dacă se va derula prin noi vom face totul cât mai repede pentru că situaţia celor două cămine nu este deloc roz. Eu cred că ambele se vor încadra în acest program”, a spus, în exclusivitate pentru Express de Banat, Elena Solomonesc, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Indemnizaţii Sociale.

Acordarea de finanțare se realizează în baza cererilor de finanțare întocmite de serviciile publice de asistență socială în subordinea/coordonarea cărora funcționează căminele pentru persoane vârstnice.

Metodologia de evaluare, selectare și de finanțare a cererilor de finanțare se aprobă prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. „Încheierea contractelor de finanțare, monitorizarea implementării și controlul fondurilor alocate în cadrul acestui program se va face de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială”, transmite Guvernul, confirmând cele spuse de Elena Solomonesc, că acest program de finanţare se va derula prin AJPIS.

Activitățile eligibile pentru acest program sunt cele care vizează revizuirea planurilor de intervenție/planurilor individualizate de asistență și îngrijire și implementarea măsurilor aferente și cele care vizează implementarea metodei managementului de caz pentru persoanele rezidente în cămin, precum și pentru persoanele aflate pe lista de așteptare.

Situaţia celor două cămine de la Anina şi Bocşa era destul de incertă, la Anina pregătindu-se deja închiderea şi transferul spre alte unităţi a persoanelor vârstnice, deoarece vechiul program naţional se oprise, iar autorităţile locale nu aveau fonduri suficiente pentru susţinerea acestor instituţii, singurele venituri fiind cele ale persoanelor instituţionalizate, care erau administrate de către managementul căminelor, potrivit legii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/