„Europa nu este gata construită până când România și Bulgaria nu vor face parte din Schengen”

fritz

La Timișoara, Piața Libertății a găzduit, marți, mai multe evenimente prin care s-a sărbătorit Ziua Europei. În mesajul transmis timișorenilor, primarul Fritz a apreciat că Europa nu va fi completă până când România nu va adera în spațiul Schengen.

„Europa nu este perfectă, Europa nu este gata construită și până atunci când, de exemplu, România și Bulgaria nu vor fi face parte din Schengen, nu va fi gata. Europa e amenințată atât din exterior, cât și din interior și exemplele le știți foarte bine. Cel mai groaznic exemplu e fix la granița României, în Ucraina. Și pentru că avem nevoie din nou de un sens al ambiției, al responsabilității pentru această Europă, mă bucur că anul acesta în Timișoara se naște un nou spirit european (…) fiind Capitală Europeană a Culturii și dacă mă uit aici în piață, atunci mă întorc la recunoștință pentru că acest spirit depinde de foarte mulți dintre noi. Acest spirit depinde de minoritățile care contribuie de secole la așa de multe în Timișoara, la acest spirit contribuie forțele de ordine din Timișoara, universitățile, consulatele, societatea civilă și da, chiar și politicieni de toate partidele.”, a spus primarul Dominic Fritz.

20230509085710 9v1a1584

Uniunea Europeană este cel mai avansat concept statal, politic, administrativ și social din istoria omenirii, a spus prefectul Mihai Ritivoiu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Nu am mai reprezenta nimic din punct de vedere economic în contextul actual al globalizării dacă nu am fi uniți și nu am vorbi aceeași limbă în toată Europa, având și aceeași monedă. (….) Gândiți-vă numai unde ne situam în urmă cu 25 de ani: mergeam la București să stăm la cozi, pe străzi, la ambasadele europene pentru a obține o viză pentru a pleca doar într-o excursie. Salariul mediu era sub 100 de dolari. Economia a crescut, suntem acum un stat respectat în Uniunea Europeană, chiar dacă problema Schengen încă trenează, sunt convins că este vorba de un scurt interval de timp până când ne vom bucura și de acest drept. Avem 4 milioane de români care lucrează în străinătate, care și-au făcut un rost, care sunt respectați, câștigă bani, bani pe care îi trimit și în țară.”, a spus Mihai Ritivoiu.

La rândul lui, Alin Nica a spus că Timișoara și România trebuie să își ocupe în Europa locul pe care îl merită, „dar nu cu forța bâtei sau a armelor, ci cu forța argumentelor bine plasate și cu urmărirea interesului nostru național și local acolo unde necesar să ne implicăm. (…) Ce a făcut Europa pentru Timișoara? Iată ne-a dat acest titlu de Capitală Europeană a Culturii și cred că este un prilej bun ca prin manifestările organizate de primărie, CJT, în acest an foarte important pentru noi, să participăm cu toții și să spunem cu voce tare: da, suntem europeni, ne merităm locul în Europa.”

În Piața Libertății, de dimineață, după ceremonialul militar și cel religios, copiii au putut asista la mai multe exerciții de dresaj și intervenție canină, iar timișorenii au putut vizita pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale. Au avut loc spectacole, iar reprezentanții minorităților au defilat prin centrul Timișoarei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/