Eugen Cisamăneanțu este un politician cu experiență în administrația publică locală. Cu două mandate de primar al orașului Bocșa, Cismăneanțu știe bine de ce lucrurile merg prost în România. Nu doar din cauza crizei sanitare atât de mult invocată în ultimul an, cât mai ales din nepriceperea celor aflați la guvernare.
Referindu-se la ceea ce se întâmplă cu școala românească și implicit cu pandemia de COVID-19 care țin elevii și profesorii acasă, candidatul PMP pentru Senatul României consideră că trebuie luate măsuri de urgente până nu va fi prea târziu pentru noi ca nație.
„Am doi copii, sunt la liceu. Fiind băieți, nu i-am auzit de multe ori să-și dorească să meargă la școală. În momentul de față își doresc însă acest lucru, conștientizează că așa nu se poate. Nu putem distruge o generație întreagă pentru că exista incompetența statului român. Pentru că noi, statul român, după 9 luni de pandemie nu am avut capacitatea de a ne organiza și de a asigura elevilor acces la educație, un drept constituțional pe care fiecare îl are”, spune liderul PMP.
În opinia sa, lucrurile stau la fel în privința abordării pandemiei de COVID.
„După 9 luni, nu asigurăm acces la sănătate pentru că observați ce se întâmplă: în România nu se mai moare decât de COVID. Celelalte boli au trecut în plan secund sau chiar au dispărut din atenția publică, lucru anormal. De acest virus nu vom scăpa curând, va trebui să venim cu soluții. Statul trebuie să asigure elevilor acces la învățământ nu online! Avem la nivelul județului aproximativ 3.500 de elevi care nu au acces. Nu au infrastructura necesară de internet. Avem localități unde nu sunt cazuri cu COVID, dar copilul nu poate merge la școală. Avem peste 7.000 de elevi în județ care nu au dispozitivele necesare de a se conecta la orele online. Lucru anormal. Acești copii n-au greșit cu nimic. Trebuie ca orice copil din lumea aceasta să aibă acces la învățământ. Statul român, partidele politice sunt responsabile, politicienii în general sunt responsabili pentru toate aceste neajunsuri”, este de părere Eugen Cismăneanțu.
(E)