Eșecul devine lecție și curajul demnitate. La „Fuckup Nights Timișoara” vulnerabilitatea este expusă public

fun 1
vestmed 1000x200

Un nou eveniment despre adevăr, vulnerabilitate și puterea de a recunoaște că nu totul merge conform planului va avea loc la Timișoara, în cadrul „Fuckup Nights”, seria de întâlniri care aduce oamenii împreună pentru a vorbi deschis despre eșec. 

Fără rușine, fără cosmetizări, fără povești ambalate frumos, totul la rece. Povești cu răni deschise spuse fără menajamente, pe 16 septembrie, la Timișoara, și unde publicul este așteptat să participe în număr cât mai mare.

La „Fuckup Nights  #Vol15”, participanții vor asculta trei speakeri din mediul de business care au acceptat să urce pe scenă, cu sinceritate totală, și să povestească momentele în care lucrurile nu au mers bine, proiectele au deraiat, iar deciziile au fost grele.

Eșecul nu este finalul. Este începutul unei versiuni mai bune.

Evenimentul va avea loc miercuri, 16 septembrie 2026, de la ora 18:00, la FABER, Splaiul Peneș Curcanul nr. 6, Timișoara, iar pe scenă vor urca: Ina Biebel, fondatoarea Tombabe, Vasilica Bob, Senior Director of Product Management, Kiteworks și Olimpiu Porumb, Global Account Manager, Flex.

Aceștia vor vorbi despre momentele care, de obicei, rămân ascunse: greșeli, proiecte ratate, decizii care au durut. Fără clișeul „totul a fost parte dintr-un plan mai mare”, ci cu realitatea crudă a dezamăgirii și a gustului amar.

fun 4

banner 1164 x 200 px

Fuckup Nights Timișoara este un spațiu de networking și dialog sincer, unde oamenii descoperă că eșecul nu este un capăt de drum, ci un pas necesar în evoluție. Aici, vulnerabilitatea devine forță, iar comunitatea devine sprijin.

„Încă de la ediția din aprilie, când am reluat acest proiect, am observat cum energia din sală se transformă când un vorbitor, o persoană de succes, recunoaște deschis că a greșit. Apare acel moment de așa e! când îți dai seama că este complet normal să greșești. Aceasta este esența serii și ce ne motivează să mergem înainte. Și, mai ales, este important să nu uităm că astfel de experiențe merită împărtășite,”, declară Mihaela Buș, Chapter Lead Fuckup Nights Timișoara & Event Manager ATU Advertising.

Fuckup Nights a început în 2012, în Mexico City, când câțiva prieteni au decis să vorbească despre lucrurile nasoale care li s-au întâmplat. Le-a plăcut, au învățat, au repetat, apoi au venit și alții. Astăzi, Fuckup Nights este o mișcare internațională care celebrează eșecul ca parte esențială a parcursului profesional și personal.

În România, prima ediție a fost organizată în 2017, la Timișoara, de ATU Advertising, echipa care continuă să dezvolte proiectul.

Preț biletului standard este de 59 lei și poate fi achiziționat prin intermediul platformei IaBilet: https://iabilet.ro/go/UlJJ4St7/

afis casa alex toamna stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/