Pentru a doua oară în acest an, Helmuth Duckadam, supranumit și „eroul de la Sevilla”, va fi prezent la Timișoara. De data aceasta, fostul portar, actual director de imagine al FCSB, vine la invitația unui nume cel puțin la fel de celebru, caricaturistul Ștefan Popa Popa’s, la un eveniment la care este așteptată și Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.
Celebrul caricaturist are vineri deschiderea oficială a Salonului de Caricatură, la Bastionul Theresia. Un nume prezent în Cartea Recordurilor, Popa’s a invitat și personalități de același nivel valoric ca el, din domeniul sportului. Așa se face că vor sosi Helmuth Duckadam, primul portar care a apărat patru lovituri de la 11 metri într-un meci, dar și multipla medaliată Elisabeta Lipă. Venit în vestul țării, Duckadam va profita de ocazie și pentru o vizită acasă, în localitatea arădeană Semlac, spre care va pleca sâmbătă.
Nu înainte de a mai onora cu prezența un alt eveniment, de data aceasta pentru elevi, la Liceul „Bela Bartok”. „Noi în fiecare an, în toamnă, avem un eveniment la care elevii participă la diverse jocuri sportive. Unul dintre părinți a avut ideea să-l invite pe domnul Duckadam, deoarece știa că este în Timișoara. Nu va sta mult, deoarece merge la Semlac”, ne-a explicat Ildiko Erdei, directoarea liceului timișorean cu predare în limba maghiară.
Duckadam a rămas în istorie după ce, în 1986, Steaua a câștigat finala Cupei Campionilor Europeni, în fața celor de la FC Barcelona. În luna mai, fostul portar a fost prezent la Timișoara la „Meciul Deceniului”, un joc organizat în scopuri caritabile, la care au participat mulți fotbaliști de renume.
Locuitorii municipiului sunt invitați să se implice din nou în îngrijirea spațiilor din jurul blocurilor, odată cu lansarea unei noi ediții a concursului „Reșița Curată. Curățăm și Menținem”, adresat...
Victor Nafiru |
07 March 2026
Alina Dragomir |
07 March 2026
Se deschid porțile târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”
Roxana Bălan |
07 March 2026
Președintele AUR Reșița: „Nu am făcut nicio alianță în Consiliul Local. Votăm pentru oameni!”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

