Universitatea de Vest din Timișoara invită publicul la un eveniment excepțional dedicat economiei. Profesorul Eric Stark Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, va fi alături de comunitate în cadrul a două întâlniri în care va împărtăși cunoștințe și perspective în domeniul său de expertiză.
Prima dintre întâlniri va avea loc joi, 6 iulie, de la ora 18, în Aula Magna a UVT, când economistul Eric Maskin va susține conferința cu titlul „Financial crises: why they happen and what to do about them?”, moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.
Vineri, în 7 iulie, de la ora 9, tot în Aula Magna, comunitatea academică din UVT îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa UVT renumitului economist american, într-o festivitate specială.
Cei care vor să participe la cele două evenimente sunt invitați să se înscrie prin completarea unui formular.
Eric Stark Maskin este un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 pentru lucrările legate de teoria concepției mecanismelor. Maskin a împărțit premiul Nobel pentru științe economice cu alți doi economiști americani – Leonid Hurwicz și Roger Myerson. Este profesor de economie la Universitatea Harvard.
Cele două evenimente fac parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Acest eveniment este realizat cu sprijinul partenerilor din mediul de business – parteneri Gold: BCR, CTP, VITAS; parteneri Silver: Deloitte România, Linde Gaz România; partener Bronze: ZF.