Emoții pentru elevii cărășeni: încep probele scrise la Bacalaureat

final test

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului național de Bacalaureat au debutat în 17 iunie. Mâine încep cele scrise.

1.542 de elevi s-au înscris pentru sesiunea din vară a Bacalaureatului, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin. Probele scrise vor avea loc în șase centre de examen.

Potrivit calendarului examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie 2024, mâine, 1 iulie, absolvenții de liceu își vor testa cunoștințele la Limba și literatura română, urmând ca, în 2 iulie, să aibă loc proba obligatorie a profilului. În 4 iulie, este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar în 5 iulie – cea la Limba și literatura maternă.

ISJ Caraș-Severin precizează că în 8 iulie se vor afișa primele rezultate a probelor scrise, cei nemulțumiți de notele obținute putând depune contestații în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în 12 iulie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/