Elton da Silva – brazilianul reșițean

elton da silva fotbalist
Stiri publicitate la Iulius Mall Timisoara po 1000x100px (3) Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Tânărul fundaș central, s-a alăturat echipei de fotbal CSM Reșița, în iarna anului 2024.

Venea după un an de activitate fotbalistică desfășurată la Corvinul Hunedoara. Este jucător profesionist, statut pe care l-a dobândit în țara natală de când și-a început cariera în anul 2007, la Esporte Clube Taubaté, São Paulo, Brazilia.

Elton Constantino da Silva are în palmares prezențe în formațiile braziliene Ferroviária, São Bento, Mirassol – SP, São Caetano, América-RN, Hercílio Luz și Metropolitano.

Dar, cine ar fi crezut că visul copilului de odinioară era să vină în Europa, unde spune că „se joacă un fotbal de calitate, în condiții mai bune”? La fel visa și fratele său geamăn, Erico da Silva, fotbalist consacrat, care a ajuns în zece ani la peste 200 de meciuri în primul eșalon fotbalistic românesc.

Prietenos, cu un debit verbal specific temperamentului latino-american și cu un pic de accent șic, sportivul povestește într-o limbă română de invidiat: „Prima dată am ajuns în țară în urmă cu mai mulți ani, cam prin 2013. Am jucat împreună cu fratele meu la Târgu-Jiu.

elton silva si fratele

Mi-a plăcut atmosfera de la club, echipa mergea bine, pe atunci era în Liga I, așa că am rămas acolo câțiva ani. Prin 2015 a început declinul, clubul nu se mai afla într-o situație favorabilă, nu mai avea bani, așa că am plecat în Lituania, la echipa Zalgiris din Vilnius, unde am stat aproape un an. Din Lituania m-am întors la FC Voluntari, dar nu prea am apucat să joc, din cauza unei accidentări. Apoi, șapte ani am rămas acasă, în Brazilia, și am jucat la diverse echipe cunoscute din țara mea. În iarna anului 2023 am revenit în România, fiindcă s-a invit șansa de a juca la Corvinul Hunedoara. A fost bine, echipa a promovat, ceea ce mi-a dat încredere în stabilitate pe o perioadă mai lungă.”

Pentru că e familist convins și un părinte responsabil, nu se află singur în România, ci însoțit de cele mai dragi ființe din viața sa: soția, Gabriela, și cele două fetițe.

elton silva si familia

Se știe că stabilitatea într-o țară străină este una relativă, câtă vreme vorbim despre un contract de muncă pe perioadă determinată. În aceste condiții, admirabilă este voința și încrederea pe care cei doi tineri părinți le au în forțele proprii, decizând astfel ce e mai bine pentru copii și familie.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
Stiri din Timisoara Capitala Europeana Culturala, evenimentele continua si in 2024 1000x100 edb

 „Mie-mi place viața mea de aici, din Reșița. Românii sunt un popor foarte primitor și ăsta este unul dintre motivele care m-au făcut să rămân deocamdată aici. Îmi place să-mi petrec tot timpul liber cu copiii. Cu ajutorul clubului de fotbal, pe fete le-am înscris în sistemul de învățământ, pe una la școală și pe cealaltă la grădiniță. Maya are 8 ani, Maite are 4 ani. S-au integrat foarte bine, deși am avut ceva emoții. După un an, vorbesc deja românește și suntem tare bucuroși.

elton da silva si fetele

Cel mai mult apreciez că suntem cu toții sănătoși și suntem împreună, în familie, chiar dacă departe de ai noștri, de părinți, bunici, fratele rămas acasă, de familia lărgită. Ne vedem cu ei pe internet, destul de des și când putem, o dată pe an, încercăm să mergem și în Brazilia. Locuim în Araraquara, oraș apropiat de capitala Sao Paolo. E un drum foarte, foarte lung și obositor până acolo. Nu avem zbor direct din România, cu escală, facem peste 30 de ore. Nu numai că biletele sunt scumpe dar când au fetele vacanță, încep eu activitatea sportivă la club. E tare dificil să ne armonizăm în program.”

Privind în urmă, Elton da Silva are nostalgii gândindu-se la începuturile activității sale ca fotbalist. „Noi provenim dintr-o zonă a Braziliei cu posibilități mai reduse, mai săracă. Pe vremea aceea, nu aveam condiții și nici vreun ajutor din partea cuiva care să ne ducă la vreo echipă. Eu și fratele meu geamăn, Erico, ne jucam așa, ca toți copiii cu mingea pe stradă și niciodată nu ne-am gândit că am putea face din asta o meserie. Nu ne-a trecut prin minte că vrem să fim fotbaliști! Așa a vrut Dumnezeu, care ne-a binecuvântat cu talentul acesta și ne-a scos oamenii potriviți în cale. Mai departe nu a fost nimic forțat, s-a întâmplat natural după ce ne-am dus la o primă echipă, acolo unde am  crescut…2007 a fost primul an în care am început ca jucător profesionist. Era o mare bucurie pentru mine și pentru fratele meu. Aveam doar 17 ani când am plecat împreună de acasă, pentru prima oară.”

Elton da Silva este un sportiv care prețuiește mult calitatea vieții și știe că de forma fizică depinde cariera sa fotbalistică. De aceea participă la programe de pregătire fizică, chiar dacă în prezent echipa se află în vacanță. „Vreau să joc cât mai mult, asta am făcut toată viața mea, e visul meu să îmi închei cariera cât mai târziu. Contează mult dacă mănânci bine, dacă te hidratezi bine și asiguri timpul suficient pentru odihnă, pentru somn. Dacă nu ai grijă, corpul tău nu rezistă efortului, stresului și atunci intervin problemele mai târziu.”

elton silva jucator

Cât privește hrana, Elton da Silva spune că e un fan al gătitului acasă, dar alături de familie, în weekenduri, preferă ieșitul la terase pentru bunătățile românești. „Ne plac ciorbele, mâncăm cu plăcere sarmale, paste, orez în diverse combinații. Ceea ce ne place mult, mult și nouă și fetelor, este fasolea cu ciolan afumat și ciorba de burtă. Am descoperit bucătăria românească pe de-întregul ei, pe care o iubim. Suntem foarte bucuroși că noi, chiar dacă suntem străini, am fost tare bine primiți peste tot și ne simțim excelent. Putem să spunem că România este a doua noastră casă, unde ne-ar plăcea să rămânem!”

elton si familia in centru

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/