Elogii aduse Nataliei Intotero, la inaugurarea Conacului Mocioni: A ieșit soarele că a venit un ministru la Foeni

saveta moldovan, primar foeni

Conacul Mocioni din Foeni a intrat, de vineri, în circuitul turistic și este pregătit să găzduiască evenimente culturale. Inaugurarea vine la capătul a doi ani de ample lucrări de reabilitare. Între invitați a fost și ministra Culturii, Natalia Intotero, căreia primărița din Foeni i-a adresat mulțumiri elogioase.

După recepția lucrărilor de reabilitare a Conacului Mocioni din Foeni, de acum o lună, vineri, conducerea CJ Timiș a organizat evenimentul de inaugurare a ceea ce acum se numește „Casa de Educație Națională Mocioni de Foeni”. Lucrările ar fi trebuit de fapt să fie gata acum un an.

A răspuns invitației și ministra Culturii, Natalia Intotero.

„Ne onorați cu prezența într-o zi așa frumoasă, cu soare, deci a ieșit soarele că a venit un ministru la Foeni, ceea ce nu s-a mai întâmplat la noi în zonă. Doar datorită consiliului județean, domnului președinte, doamnei ministru, doamnei manager de proiect care s-a zbătut și noi toți la grămadă, colaborând și implicând o muncă unită, am dat dovadă că se poate. Acest conac pentru comuna mea a fost un conac mort. Acum totul s-a schimbat. Comuna noastră are valoare datorită consiliului județean, datorită Guvernului, datorită doamnei ministru.”, a declarat primărița de Foeni, Saveta Moldovan.

Saveta Moldovan s-a alăturat PSD în februarie 2024; primul mandat în fruntea primăriei l-a obținut în 2020, sub sigla USR-PLUS.

Natalia Intotero la Conacul Mocioni din Foeni

„Atunci când există colaborare între primării și CJT, când există oameni harnici, dedicați, lucrurile devin realitate. (…) Asistăm la o bucurie în folosul comunității și în folosul tuturor locuitorilor județului Timiș și a turiștilor care sunt convinsă că vor petrece aici clipe minunate. Vom continua aceste investiții pe programele care se vor deschide în următoarea perioadă de timp. (…) Anul acesta, sperăm să înceapă lucrările la Muzeul Revoluției, o investiție mult așteptată și, așa cum preconizăm, credem că va fi poate muzeul cel mai vizitat.”, a spus și Natalia Intotero.

Cum arată Conacul Mocioni reabilitat?

La Conacul Mocioni, publicul va avea acces gratuit în timpul săptămânii, între orele 10-18, iar în weekend, pe bază de programare. Vizitatorii pot explora o zonă cu mobilier autentic, o bibliotecă digitală dotată cu o masă interactivă și expoziția temporară a artistului Silviu Oravitzan, deschisă pentru două luni. Tot aici va fi deschisă și o cafenea culturală.

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

Conacul Mocioni din Foeni, inaugurat de CJT

„Este un prim edificiu dintr-un circuit turistic pe care îl dorim în județul Timiș, un circuit al conacelor, al castelelor, dar și a bisericilor-monument istoric. Astfel de monumente, din păcate, marea lor majoritate sunt în paragină, iar obligația noastră, a oamenilor politici, este aceea de a investi în cultură, în artă, în educație. Este prima etapă în reabilitarea acestui conac. Anul acesta avem sumele prevăzute pentru a completa proiectul inițial, căruia, din păcate, i-au lipsit suprafețele de pavaj din curte, spațiile verzi.”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Vor fi refăcute, totodată, și scările de marmură care asigură accesul principal și care au fost descoperite pe parcursul intervențiilor, după ce fuseseră acoperite cu beton în perioada comunistă. Intenția autorităților este să amenajeze, din bugetul CJT, și un spațiu de cazare și o bucătărie profesională.

Conacul Mocioni a fost construit în 1750. Reabilitarea a costat 19,2 milioane de lei, finanțare prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Administrația județeană își propune să renoveze, în viitor, și conacele din alte localități, precum Banloc, Jamu Mare sau Parța și introducerea lor într-un circuit turistic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/