Elicopterele IGAv ajung mâine la Herculane

vestmed 1000x200

Solicitările autorităților din Caraș-Severin nu au rămas fără ecou. Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație revin mâine în Domogled și vor interveni asupra focarelor inaccesibile echipelor de la sol.

Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI se vor alătura, începând de marți, 29 septembrie, echipelor de la sol care intervin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, au transmis, în urmă cu puțin timp, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Incendiul din Domogled, greu de stins! Autoritățile așteaptă elicopterul IGAv

Unul dintre cele două aparate face parte din rezerva rescEU din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, aflată în România. Elicopterele vor acționa în sprijinul forțelor terestre, prin intervenții asupra focarelor inaccesibile, în funcție de evoluția situației și de condițiile de siguranță pentru desfășurarea zborurilor.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

 

 

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/