Elevii navetiști, călătorii gratuite cu trenul

gratuitate elevi cfr trenuri

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, de bilete gratuite în trafic intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a.

În baza carnetului sau a legitimației de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă, elevii mai beneficiază și de tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare.

Copiii își pot lua, tot gratuit, abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.

Pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferențele tarifare și tariful de rezervare.

„Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv. Excepție: elevii care au înscris pe carnet an terminal, nu mai beneficiază de această facilitate începând cu data de 9 septembrie 2024. De la data de 1 octombrie 2024, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025”, transmite CFR Călători.

Biletele de călătorie gratuite se pot procura de la: casele de bilete din gări sau de la personalul de tren, în cazul în care în stația CF de urcare nu este deschisă activității de vânzare și dacă îmbarcarea se face în afara programului de lucru al caselor se bilete.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/