Asociația Elevilor din Timiș se alătură altor organizații din țară care solicită prelungirea termenului de dezbatere publică asupra proiectului Legii învățământului preuniversitar. Elevii susțin că, în forma actuală, proiectul de lege are multe lipsuri și prezintă propuneri aberante care vor crea haos în sistemul educațional.
Proiectul Legii învățământului preuniversitar a fost prezentat în 12 iulie, iar dezbaterile ar trebui să se încheie în 24 august. Termenul este prea scurt, susțin elevii, având în vedere că acest proiect „va schimba viitorul a sute de elevi din toată țara”.
„În acest interval de timp, școlile și majoritatea cadrelor didactice sunt în vacanță. Persoanele afectate de lege nu pot avea destul timp la dispoziție pentru a analiza și dezbate proiectul. Proiectul de lege în formă actuală întâmpină multe lipsuri și prezintă propuneri aberante ce vor crea haos în sistemul educațional.”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Elevilor din Timiș.
Elevii au nemulțumiri vizavi de sistemul de acordare al burselor raportat la numărul de elevi dintr-o unitate de învățământ, organizarea unor examene separate de admitere în colegii sau promovarea examenului de bacalaureat ce va fi format din 3 probe dintre care una opțională și una ce cuprinde disciplinele matematică, fizică, chimie, biologie, istorie geografie și științe socio-umane.
„(…) Și multe alte propuneri ce nu își au locul în învățământ și care nu reprezintă altceva decât niște promisiuni electorale în privința cărora avem mari dubii că vor fi implementate, uitându-ne la investițiile în educație din ultimii ani. În acest sens, proiectul ar trebui să aibă un termen mai îndelungat pentru dezbatere publică, lucru ce va ajuta pentru a se ajunge la o formă optimă a sa care va ajuta sistemul educațional românesc să înainteze nu să meargă înapoi.”, se mai precizează în comunicatul transmis presei.
Elevii solicită Ministerului Educației prelungirea perioadei de dezbateri publice asupra proiectului până la 31 octombrie.