Elevii din Caransebeș, în spectacol de Ziua Națională a Costumului Tradițional din România

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Elevii Liceului „Dacia” din municipiul Caransebeș au participat la Festivalul „Banatul în port de sărbătoare”, manifestare desfășurată cu ocazia Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Asociația pentru Vorbirea Bănățeană, al cărei membru fondator este și prof. Constantin Florin Bogdea, directorul Liceului Tehnologic „Dacia” din Caransebeș.

Gugulanii au susținut un program de cântece și jocuri din Banatul de Munte și au recitat poezii în grai bănățean din vasta creație a scriitorilor Sorin Olaru, Ionel Stoiț, Dorina Șovre, Ion Căliman sau Florin Bogdea, membru al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean.

În cadrul evenimentului a avut loc o prezentare de costume populare tradiționale din mai multe colecții etnografice personale, printre care Marius Matei, Cătălina Pâșlea sau Alin Turculescu, precum și o expoziție foto-etnografică despre evoluția costumului popular aparținând Danielei Barbulov. Vizitatorii au putut vedea la lucru meșteri populari din Torac și Uzdin, Serbia, care au prezentat în ateliere de cusut cum se lucrează un costum popular.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Peste 10 ansambluri de jocuri populare din Timișoara, Caransebeș, Belinț, Giroc, Beregsău Mare, Ghiroda, Vermeș, Voiteg, Berini, Lokve și Torac au susținut reprezentații pe scena Muzeului Satului Bănățean din Timișoara.

„Mă bucur că am putut participa la o activitate extrașcolară binevenită atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice pentru a nu uita care ne sunt rădăcinile, pentru a putea promova portul popular, dar și jocul și graiul de aici, de pe Valea Timișului și Sebeșului”, ne-a declarat directorul Liceului Tehnologic „Dacia”, Florin Bogdea.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/